Connect with us
E oficial! WC-urile din fundul curții vor fi interzise prin lege. Amenzile sunt uriașe

Știri

WC-urile din fundul curții vor fi interzise prin lege. Amenzile sunt uriașe

O circulară a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost răspândită prin toate primăriile şi atrage atenţia că toţi locuitorii localităţilor unde există reţea de canalizare au obligaţia să se racordeze la aceasta, WC-urile din fundul curţii, dar şi fosele septice, fiind interzise.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a trimis în teritoriu o circulară prin care le cere primarilor să ia măsuri urgente pentru ca toţi locuitorii să se racordeze în cel mai scurt timp la reţelele publice de canalizare. Evident, acolo unde acestea există.

Conform documentului, primarii trebuie să întocmească o listă cu toate persoanele fizice şi juridice care au acces la sistemul de canalizare, dar încă nu s-au branşat la acesta. Lista va fi centralizată şi va fi pusă la dispoziţia Gărzii de Mediu, care va aplica amenzi celor care, în termen de trei luni de la un prim avertisment, nu vor rezolva problema.

Interesant este că, potrivit legii, nici măcar fosele septice vidanjabile nu mai sunt acceptate. Singura excepţie este aceea în care persoana în cauză îşi face o staţie de epurare. „Potrivit articolului 41, alin 14 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, «utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural»”, se precizează în document.

MDRAP atrage atenţia că România este foarte aproape de declanşarea procedurii de infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor Directivei europene 91/271/EEC, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018, în sensul ca toţi locuitorii din aşezările mai mari de 2.000 de locuitori să aibă gospodăriile branşate la canalizare. Prin declanşarea infringementului, ţara vizată este obligată la penalităţi zilnice sute de mii de euro şi riscă şi returnarea fondurilor europene primite pentru construirea sistemelor de canalizare.

Deşi lucrurile par simple în teorie, în practică totul arată diferit. Branşarea la canalizare a locuinţelor din mediul rural (căci acestea sunt vizate de document, în proporţie de 90%) trebuie făcută pe cheltuiala fiecărui solicitant, iar costurile nu sunt deloc de neglijat. Deşi taxa de branşament este în general mică (spre exemplu, operatorul care acoperă judeţul Galaţi percepe 56 de lei), realizarea efectivă a branşamentului ajunge, pentru o distanţă de până la 10 metri faţă de reţeaua publică, între 1.200 şi 2.000 de lei (manoperă plus materiale).

De altfel, costul mare este motivul cel mai des invocat de săteni, după cum ne-a explicat Iulian Boţ, primarul comunei gălăţene Lieşti. „Noi avem un procent de branşări de circa 60%, deşi avem acoperire cu canalizare în 99% din localitate. WC-ul în fudul curţii a cam dispărut, însă sunt făcute haznale de tipul fântânilor, din care apa se infiltrează în sol. Este evident că poluează şi că trebuie luate măsuri, însă va fi complicat”, spune primarul.

Amenda pentru nerespectarea legii este între 2.000 şi 4.000 de lei (adică aproape dublu faţă de costurile de branşare la reţea), însă foarte mulţi dintre proprietarii locuinţelor au venituri reduse, deci faptul că vor fi amendaţi nu este neapărat o soluţie. „În cazul celor cu venituri rezonabile, amenda poate fi un argument. Ce facem, însă, cu oamenii care au pensii de CAP, adică de câteva sute de lei pe lună. Banii nu le ajung nici pentru supravieţuire. E nevoie de o intervenţie din partea statului, dar nu ca amendă, ci ca sprijin financiar”, spune primarul.

Datele Eurostat arată că în România sunt 8,89 milioane de locuinţe, dintre care 3,98 milioane sunt în mediul rural. Dintre acestea, 2,9 milioane au acces la o reţea de canalizare, însă doar 2,2 milioane sunt branşate. Deci aproape 1,8 milioane de locuinţe (în care locuieşte 29,7% din populaţia României) au în continuare WC-ul în fundul curţii.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top