Connect with us

Rețete

Idei de preparate pentru masa de Florii. Ce trebuie să mănânci pentru a avea noroc

Floriile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale anului și au loc cu o săptămână înainte de Paște. Gospodinele se pregătesc din timp pentru această sărbătoare și, având în vedere că este dezlegare la pește, au o mulțime de opțiuni de rețete pentru masa de Paște. Vezi ce poți pregăti pentru masa festivă din această zi și să continui să respecți postul.

Peștele, nelipsit de pe masă de Florii

Duminica, 25 aprilie, creștinii sărbătoresc Floriile, sărbătoarea ce amintește de intrarea lui Iisus în Ierusalim şi de întâmpinarea lui cu ramuri de măslin, finic şi palmieri. De aceea, în bisericile româneşti se sfinţesc ramuri de salcie, pe care românii le duc la casele lor și le așază la icoane, la ușa caselor, la poartă și chiar în grajdurile animalelor.

Peștele este alimentul nelipsit de pe masa românilor în ziua de Florii, fiind dezlegare pentru consumarea acestuia. Se spune că Iisus ar fi cerut să mănânce pește, drept pentru care Biserica ortodoxă dă dezlegare acestui aliment în ziua de Florii. Se mai spune și că peștele aduce noroc tuturor celor care îl consumă pe 25 aprilie  și îi ajută să se vindece de orice boală.

Precizăm că fructele de mare nu sunt de post, așa cum mulți credeau acest lucru. Arhiepiscopul Tomisului a explicat că românii le consideră pe acestea alimente de post din lăcomie, pentru a înșela postul. Odată consumate, înseamnă că ai încălcat postul.

„E foarte limpede că nu sunt de post, pentru că acelea sunt nişte fiinţe, nu fructe, chiar dacă nu au sânge, cum se se spune. E o argumentaţie falsă. Unde aţi văzut sânge în lapte şi în brânză? Nici vorbă de aşa ceva. Este un fel de şmecherie, un fel de a boteza aceste fructe dintr-o lăcomie”, a răspuns Arhiepiscopul Tomisului.

Preparate pentru Florii

Pentru Florii, gospodinele pregătesc o mulțime de preparate pe bază de pește. Icrele sunt printre cele mai întâlnite de pe un platou de aperitiv, care se fac și ușor și chiar repede. Pentru acestea ai nevoie doar de ulei, sare după gust, ceapă și zeamă de lămâie. Amestecă icrele cu ajutorul unui mixer și toarnă ulei treptat și, în același timp, stoarce lămâia peste. Sunt gata când au un aspect tare și pufos. La final adaugă ceapa și lasă la frigider.

Pe un platou poți așeza diferite legume, avocado, precum și șnițele de soia, cartofi fierți, prăjiți, copți și chiar salată de vinete cu maioneză de post, care se găsește în orice magazin sau pe care o puteți prepara chiar acasă.

Peștele la cuptor, cu legume este foarte delicios și perfect pentru masa de Florii. Și ciorba de pește ar da perfect ca unul dintre felurile de mâncare pe 25 aprilie, iar la fel de gustos ar fi și un pește cu sos picant, cu mulți ardei pe lângă.

La mulți ani sărbătoriților!

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Rețete

To Top