Connect with us
Calendar ortodox 20 aprilie. Pregătiri pentru Florii

Spiritualitate

Calendar ortodox 20 aprilie. Pregătiri pentru Florii

Mai sunt doar câteva zile până la Florii, una dintre cele mai mai sărbători ale anului. Până atunci, mai sunt sărbătoriți și anumiți sfinți importanți. Pe 20 aprilie este sărbătorit Sfântul Teotim Episcopul Tomisului, marcat cu cruce neagră în calendarul ortodox. Vezi care a fost viața sfântului și află cum trebuie să te pregătești înainte de Florii.

Sfântul Teotim, 20 aprilie

Sfântul Teotim a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, în vremea marilor Părinți ai Bisericii, devenind episcop prin anul 390. El a luptat mult împotriva păgânismului și i-a îndemnat pe mulți să se convertească la creștinism.

Sfântul Teotim a lăsat în urmă multe învățături bune. Cele mai multe vizează sufletul omenesc și îi îndeamnă pe oameni să se elibereze de griji, să-și lase sufletul liber, să zboare acolo unde trebuie, spre Dumnezeu. Orice durere pe care o porți în suflet și orice răutate îți murdăresc și mai mult sufletul.

„În mintea tulburată și plină de griji nu se află niciun gând frumos și nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârșirea sufletului înseamnă a-l elibera de griji, căci datorită grijilor se nimicește. Este, într-adevăr, lucru neevlavios, să porți grijă toată viața numai de cele trupești și să nu te îngrijești deloc de cele viitoare”.

La sfârșitul primului deceniu al secolului al V-lea, Sfântul Ierarh Teotim s-a mutat la cele veșnice. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților, fiind pomenit la 20 aprilie.

Pregătiri de Flori

Încep deja pregătirile pentru Florii. Fiind dezlegare la pește, gospodinelese gândesc deja la ce preparate să facă pentru această zi importantă pe bază de carne.

De Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş. Mai mult, de Florii se scoare la aerisit zestrea.

De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit, frumos, care le atrage atenția.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top