Buletin pentru copiii sub 14 ani. Ce date va conține actul de identitate

06.08.2020
Buletin pentru copiii sub 14 ani. Ce date va conține actul de identitate

Camera Deputaţilor a adoptat, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, proiectul de lege prin care vor putea fi eliberate cărți de identitate electronice cu cip. Cartea electronică de identitate va ține locul cardului de sănătate iar aceasta va putea fi folosită și la autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor statului și nu numai. Pentru prima dată, va putea fi emis buletin și copiilor sub 14 ani.

Buletine pentru copiii sub 14 ani. Ce date va conține actul de identitate

Conform legislației de până acum, un adolescent avea obligativitatea ca, după împlinirea vârstei de 14 ani, să meargă la secția de poliție de pe raza locuinței și să-și obțină buletinul sau cartea de identitate. De vineri, însă, intră în vigoare o nouă lege. Este vorba de Legea nr. 162/2020 care permite, printre altele, obținerea unui buletin, chiar dacă nu ai împlinit vârsta de 14 ani.

Astfel, prezenta lege specifică faptul că un adolescent sau adolescentă își va putea obține cartea de identitate dacă părinții doresc și solicită acest lucru. Conform legii, care va intra în vigoare de vineri, 7 august 2020, este opțională obținerea cărții de identitate a unui tânăr sau a unei tinere de 14 ani.

Opțional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinți, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul.” , prevede Legea nr. 162/2020.

Cum va arăta buletinul

De asemenea, pentru copiii mai mici de 12 ani, cartea de identitate electronică nu va conține și amprentele acestora și va putea fi obținută tot la cererea adultului. Concret, pe cartea electronică vor fi înscrise următoarele:

  • datele din formatul tipărit al buletinului, cu excepţia semnăturii olografe (de mână) a titularului;
  • prenumele părinţilor titularului;
  • un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, precum și
  • datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete (nu și în cazul celor mai mici de 12 ani).

Noua lege nu modifică, însă, termenul de valabilitate a cărții de identitate eliberată pentru adolescenții de 14 ani, acesta rămânând valabil tot pe o perioadă de doi ani. De altfel, persoanele care vor avea o astfel de carte electronică nu vor mai avea nevoie și de cardul de sănătate, pentru că se vor folosi de buletin pentru a avea acces la serviciile medicale.