Școlile ar putea rămâne închise și din septembrie. Ce spune Ministrul Educației

02.05.2020
Școlile ar putea rămâne închise și din septembrie. Ce spune Ministrul Educației

Ministrul Educației, Monica Anisie, nu exclude varianta ca școlile să rămână închise chiar și din luna septembrie a acestui an. Ministrul a vorbit deschis despre această variantă și despre cum va fi gesionată din toamnă și a insistat că își dorește „să nu mai existe niciun copil care să nu aibă acces la tehnologie, la învăţarea asistată de tehnologie”.

Școlile ar putea rămâne închise și din septembrie. Ce spune Ministrul Educației

Monica anisie este rpegătită chiar și pentru scenariul în care va veni din toamnă un al doilea val, la fel de puternic ca acesta și se va impune din nou distanțarea socială, implicit închiderea școlilor. Ea a subliniat faptul că trebuie sp fim cât mai pregătiți în eventualitatea unui al doilea val al epidemiei, pentru că acum știm cu ce ne confruntăm, spre deosebire de prima dată.

„​Dacă cumva, Doamne Fereşte, ne vom întâlni cu aceeaşi situaţie pe care o avem astăzi în septembrie, atunci trebuie să fim pregătiţi. Să nu mai existe ceea ce este astăzi. Pentru că haideţi să fim sinceri, am fost puşi într-o situaţie cu care România nu s-a mai întâlnit şi nimeni în lume nu s-a mai întâlnit. Prin urmare, a trebuit să luăm măsuri într-un moment de criză”, a declarat Anisie într-un interviu pentru Antena 1.

Ministrul Educației își dorește ca până în toamnă să aibă puse la punct toate lecțiile.

„Cine le-ar putea face? Profesori voluntari avem și acum. Sperăm ca în toamnă să avem puse la punct toate lecțiile. Înregistrăm pentru toate clasele și la acele materii la care putem face lucruri interesante pentru elevi. Foarte greu am putut identifica și spații în care să filmăm. Sperăm ca din momentul în care nu vom mai avea stare de urgență să putem să ne întâlnim și să facem filmările”, a spus Anisie.