Calendar ortodox 4 decembrie. Ce să nu faci în ziua în care o sărbătorim pe Sfânta Varvara

03.12.2020
Calendar ortodox 4 decembrie. Ce să nu faci în ziua în care o sărbătorim pe Sfânta Varvara

Calendar ortodox 4 decembrie. Ziua de 4 decembrie este una foarte importantă pentru români. În această zi este sărbătorită Sfânta Varvara, una dintre cele mai mari sfinte ale religiei noastre. Ea a dus o viață lipsită de păcat și a avut parte de un sfârșit tragic, fiind ucisă din ordinul tatălui ei. Află prin câte a trecut Sfânta Varvara de-a lungul vieții ei, dar și ce nu trebuie să faci în ziua de 4 decembrie.

Sfânta Varvara, sărbătorită la 4 decembrie

Sfânta Varvara este sărbătorită în fiecare an la data de 4 decembrie. Sfânta Muceniţă Varvara a trăit în vremea împăratului păgân Maximian. Era singura fiică a unui om de neam bun, Dioscor din Heliopolis şi acesta o iubea ca pe ochii din cap. Crescând, fata a devenit foarte frumoasă, motiv pentru care tatăl ei a decis să o închidă într-un turn, pentru a o feri de cei din jur, pe care îi cosnidera nevrednici de frumusețea e. Astfel, tatăl ei i-a zidit o casă special pentru ea cu turn şi cu slujnice.

Ea tânjea mereu la tot ce vedea afară din turn și spera că, într-o zi, va ajunge și ea acolo. Slujnicele au decis să-i vorbească despre lumea de afară și i-au arătat statuile idolilor pe care îi cinstea tatăl său. Atunci, ea le-a spus că așa ceva nu este de admis, pentru că acei zei sunt doar niște statui făcute de mâna omului, fără suflet și putere.

Ea a fost cuprinsă de dorinţa lăuntrică de a afla cine este cu adevărat Ziditorul şi a încercat mereu să afle. În timp, vestea că este frumoasă a început să circule, motiv pentru care pețitorii au venit la ușa ei. Tatăl a pregătit-o pentru asta, însă ea a spus că preferă să moară decât să fie atinsă de un bărbat. Tatăl ei a decis să o lase să iasă pentru a explora lumea.

Varvara a cunoscut un preot care se ascundea în haine de neguţător şi acesta a învăţat-o toate cele de trebuinţă, despre Ziditorul tuturor lucrurilor şi despre Domnul nostru Iisus Hristos şi despre toate tainele sfintei credinţe. Ea a început să-l iubească mult pe Dumnezeu, iar tatăl ei a aflat. Atunci, a decis să o chinuie și să-i facă viața un calvar, pentru a o îndepărta de la Domnul. Totuși, ea nu a vrut, iar tatăl ei a dat ordin să fie ucisă.

Tradiții de 4 decembrie

Se zice că în data de 4 decembrie nu este bine să fii trist, ci trebuie să fii vesel și bun cu toți cei din jur, așa cum era și Sfânta Varvara.

Sfânta Muceniţă Varvara este şi protectoarea matematicienilor, minerilor şi tuturor celor ce lucrează cu explozibil. În credinţa populară, se crede că Sfânta Varvara este şi protectoarea copiilor, pe care îi apără de boli, în special de pojar, dacă ziua sa este cinstită cum se cuvine și sunt respectate tradițiile.

Pe 4 decembrie, femeile nu au voie să coasă, să toarcă sau să spele. Tot azi nu trebuie să se mănânce dovleac, porumb copt sau fasole.

La 4 decembrie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi:

  • Sfântul Damaschin;
  • Sfântul Cuvios Ioan, episcopul Polivatului;
  • Sfânta Muceniţă Iuliana;
  • Sfinţii Hristodul şi Hristodula;
  • Sfântul Mucenic Serafim, episcopul Fanarului.