Ce să nu faci sub nicio formă de Crăciun. Lucruri complet interzise

24.12.2020
Ce să nu faci sub nicio formă de Crăciun. Lucruri complet interzise

Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului. Atât pentru copii, cât și pentru adulți și chiar bunici, Crăciunul este un prilej de bucurie și înseamnă timp alături de cei dragi, cadouri și momente de neuitat. Pe lângă pregătirile de Crăciun sau febra cadourilor, românii țin cont de mai multe superstiții păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Trebuie să fim atenți la ce facem și să ne asigurăm că le respectăm. Află ce nu ai voie să faci de Crăciun pentru a avea noroc.

Ce să nu faci de Crăciun

În ziua de Crăciun nu trebuie să uităm de cei care nu mai sunt printre noi. În caz contrar, se vor răzbuna pe noi în diferite moduri care nu ne sunt deloc confortabile. Dimineaţa, femeile pleacă la cimitir și aprind lumânări celor pe care i-au pierdut. Mai apoi, ele se întorc acasă, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare colac se pune câte un ou şi câte o lumânare, pe care le împart apoi tuturor vecinilor.

Colindatul este una dintre cele mai frumoase tradiții ale sărbătorilor de iarnă. De la mic la mare, oamenii se pregătesc pentru a vesti Nașterea Domnului și intră doar acolo unde sunt primiți cu drag, unde lumina este aprinsă și poarta deschisă. Nu trebuie să îi alungi pe colindători. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.

În această zi sfântă nu trebuie să te cerți, să porți dușmănie sau să lovești pe cineva. În caz contrar, se spune că vei fi urmărit de ghinion și nu vei mai avea niciodată prieteni. Mai mult, se mai zice și că vei primi înapoi tot atâtea palme sau pumni câți ai dat.

De altfel, pe 25 decembrie nu se spală, nu se coase, nu se mătură și nu se dau bani cu împrumut. Se spune că cei care dau ceva din casă își vor da norocul. Mai mult, nu se hrănesc pe săturate animalele, pentru că acestea se vor îmbolnăvi și vor muri.

La masa de Crăciun nu este bine să verși vin sau alt aliment. Dacă se întâmplă asta, trebuie să dai de pomană, pentru a fi ferit de ghinion.

Totodată, luminile nu trebuie să fie stinse de Crăciun pentru că vei alunga norocul în anul care vine. În plus, nici Moș Crăciun nu va veni.