Connect with us
Patriarhul Daniel amenință subtil autoritățile. Când comuniștii au interzis închinarea la sfintele moaște, regimul a căzut

Spiritualitate

Patriarhul Daniel amenință subtil autoritățile. Când comuniștii au interzis închinarea la sfintele moaște, regimul a căzut

Situația din România este tot mai dificilă, motiv pentru care autoritățile au adoptat mai multe măsuri de prevenire a infectării cu noul virus al momentului. Astfel, s-a decis ca, anul acesta, la pelerinajul de Sfântul Dumitru să participe doar cei din București, iar desfășurarea acestui eveniment să fie una atentă, îngrijită, cu respectarea măsurilor de protecție. În acest context, Patriarhul Daniel a ținut o predică în care a făcut loc și unor amenințări subtile, referitoare la faptul că actuala conducere ar putea cădea, precum s-a întâmplat în timpul comunismului, când a fost interzis pelerinajul la moaștele Sfântului Dumitru.

Patriarhul Daniel, declarații care dau de gândit

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a ţinut, marţi, o predică pentru credincioșiiprezenţi pe Colina Bucuriei la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Patriarhul Daniel le-a transmis învățături oamenilor care i-au ascultat cuvintele, explicându-le acestora că Dumnezeu este bun și îngăduitor, dar, nu trebuie să uităm că este și drept, motiv pentru care le oferă oamenilor tot felul de teste.

Mai mult, Patriarhul a subliniat faptul că oamenii s-au apropiat de Dumnezeu mai ales în perioada comunismului, când erau supuși la chinuri grele din cauza acestui regim. De aici, el a dat startul unei povestiri. Astfel, a explicat că, în ziua de 27 octombrie 1989,  „autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale sfântului, motivând că în aceeaşi zi, în clădirea de alături (Palatul Patriarhiei n.r.), unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă”. Acest fapt l-a determinat pe Patriarhul Teoctist să mute racla cu moaștele de la Catedrală la Biserica Sf. Nicolae Vlădica.

Mai mult, el a subliniat faptul că această decizie nepotrivită a autorităților de pe atunci nu a rămas nepedepsită, explicând că, la scurt timp, regimul comunist a căzut. Având în vedere că autoritățile au interzis desfășurarea pelerinajului în adevăratul sens al cuvântului anul acesta, afirmațiile Patriarhului par a fi, de fapt, un atac la adresa celor de la conducere, care adoptă decizii.

Patriarhul şi-a exprimat regretul pentru faptul că nu au putut participa mai mulţi credincioşi din cauza pandemiei și le-a transmis gânduri bune celor care intenționau să participe la acest mare eveniment, dar nu au avut posibilitatea și speră că, în anii următori, lucrurile vor reveni la normal.

„Regretăm faptul că, din cauza pandemiei, n-au putut participa anul acesta şi credincioşi din toată ţara, ci numai locuitori ai oraşului Bucureşti. Totuşi, noi preţuim pe toţi cei care au avut în gând să vină la Bucureşti, ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate şi bucurie şi să ne ajute ca în anii următori să putem prăznui cu toată cuviinţa şi cu toată libertatea ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.”, a încheiat Patriarhul Daniel.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top