Luni, 21 decembrie 2020, au fost stabilit reguli noi pentru oreți în acest an. După cum știm tradiția spune că în fiecare an, în perioada Crăciunului, slujitorii Domnului trec pe la casele enoriașilor cu Ajunul, pentru a da binecuvântări și pentru a vorbi cu cei suferinzi și bolnavi. Anul acesta regulie impuse restricționează întâlnirile dintre preoți și credincioși. Iată în ce condiții pot, totuși, să meargă preoții pe la casele oamenilor.
Astăzi a avut loc o ședință la care au participat reprezentanți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhiepiscopiei Romano-Catolică București și ai Episcopiei București, în cadrul căreia au fost discutate măsurile pe care sunt nevoiți să le respecte preoții în preajma sărbătorilor.
Preoților li s-a recomandat să păstreze distanța atunci când îi vizitează pe credincioși și să nu intre în casele lor decât la insistențele acestora. Totodată ei au fost îndemnați să facă vizite la casele credincioșilor numai dacă consideră de cuviință, iar daă se simt în pericol ei au tot dreptul să refuze efectuarea acestor vizite.
„Oportunitatea ședinței s-a fundamentat pe contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice de la nivelul municipiului București, raportat la tradițiile prilejuite de apropierea Crăciunului, a Anului Nou și prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul. În cadrul întâlnirii, având în vedere dimensiunea eparhiei, Arhiepiscopia Bucureștilor a prezentat o serie de măsuri igienico-sanitare suplimentare cu privire la vizitele pastorale”, se arată într-un comunicat de presă.
Clericii care vor să meargă la casele enoriașilor cu prilejul Praznicelor Nașterii Domnului sau al Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să țină cont de următoarele recomandări:
Acest site foloseste cookies.
Read More