Stadionul Ghencea va fi demolat marți. Legendele ale clubului, prezente la ultimul meci

Ultimul update: marți 28 august 2018 14:07 Data publicării: marți 28 august 2018 14:07

Mai mulți foști jucători de legendă ai clubului de fotbal Steaua au păşit, marţi, pentru ultima oară pe gazonul stadionului din Bulevardul Ghencea înaintea demolării acestuia în vederea EURO 2020, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Sportiv al Armatei.

Au fost prezenţi componenţi ai echipei care câştiga Cupa Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş, Gabi Balint, Adrian Bumbescu, Anghel Iordănescu, dar şi reprezentanţi ai formaţiei care atingea faza semifinalelor Cupei UEFA în 2006, Mirel Rădoi, George Ogăraru şi Adrian Neaga. Aceştia au acordat autografe şi s-au fotografiat cu cei aproximativ 70 de suporteri stelişti, iar la final au primit din partea CSA Steaua câte o mostră din gazonul stadionului pe care au jucat.

Pe teren a avut loc un meci demonstrativ între echipele de juniori ale clubului Steaua, folosindu-se mingea oficială a Campionatului European din 2020.

La eveniment au mai participat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu şi primarul Sectorului 5, Daniel Florea.

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei, Cristian Petrea, a declarat că demolarea efectivă a început la 20 august, prin excavarea pământului de sub una dintre peluze.

„Investiţia în noul stadion va fi de 60 de milioane de euro şi va fi gata în martie 2020. Atunci va fi inspectat şi omologat de UEFA. Demolarea a început, jumătate din peluză este deja excavată, pentru că e făcută pe val de pământ. De mâine se începe cu scoaterea scaunelor.

Data oficială a începerii demolării este 20 august, atunci a fost dat ordinul de către Compania Naţională de Investiţii. Iar demolarea trebuie să dureze 3 luni, deci totul va fi jos pe 20 noiembrie. Sâmbătă stadionul va fi deschis între orele 10 şi 16 pentru ca suporterii să îşi ia rămas bun de la acest stadion încărcat de istorie”, a spus Petrea.

„Sunt într-un fel trist pentru că tot ce a însemnat acest stadion pentru Steaua şi echipa naţională azi se face primul pas spre reconstrucţie. Dar sunt şi sentimente de fericire pentru că suporterii şi echipa va beneficia de un stadion modern. Amintirile nu mor niciodată în sufletele noastre. După ce vom lua în primire stadionul aşteptăm ca şi echipa naţională să îşi programeze meciuri pe stadionul Ghencea”, a adăugat Petrea.

Valoarea contractului pentru demolarea Stadionului Steaua semnat de Compania Naţională de Investiţii cu firmele Construcţii Erbaşu SA şi BS Recycling SRL se ridică la 6.504.233,28 lei cu TVA.

Citește și: Stadionul Ghencea, la pământ. Au început demolările arenei

Conform unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), lucrările de demolare vor fi finanţate de Ministerul Apărării Naţionale, în baza unei convenţii de cofinanţare încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Noul Stadion Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spaţiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant pitch-view/bar sky view.

Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA obligă ţările organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia. În afară de Dinamo, probleme există şi la Stadionul Rapid, acolo unde a fost făcută o estimare prea mică a costurilor, doar 26 de milioane de euro pentru capacitatea de 14.000 de locuri a arenei.

Loading...
Sursa: agerpres.ro
Comentarii