Sport

Ianis nu duce lipsă de oferte. Hagi şi-a caracterizat fiul drept „jucătorul numărul 1 în România”

Ianis Hagi este unul dintre jucătorii români despre care se vorbeşte cel mai mult în ceea ce priveşte transferurile. Acum, mijlocaşul de 21 de ani este la Rangers, formaţie care l-a împrumutat în ianuarie 2020 de la campioana Belgiei, Genk.

Hagi a dezvăluit care este situaţia lui Ianis la vicampioana Scoţiei.

„El e foarte bine la club, sunt foarte mulţumiţi de ei, el e încântat de ce a găsit acolo. S-a simţit foarte bine şi atât. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Gheorghe Hagi, la Telekom Sport.

În plus, Gică Hagi a dezminţit informaţiile care au notat că Ianis ar fi fost refuzat. Patronul şi antrenorul clubului Viitorul a precizat că băiatul lui este cel mai bun jucător român.

„Dar nu cred că Ianis o să ducă lipsă de oferte, chiar dacă nu vreau iar să fiu răutăcios… Am citit un titlu şi preia toată lumea: Ianis, refuzat. Când a fost Ianis refuzat? Eu ştiu că Ianis a fost semnat de un club, a fost plătit, i s-a dat, a jucat în UCL, a făcut-o foarte bine, apoi a fost o perioadă când nu a mai jucat. De ce? Nu ştim! După aceea jucătorul a zis vreau să joc, atunci clubul l-a cedat, nu l-a refuzat pentru că şi de la vară Ianis are contract cu Genk. Un tânăr care joacă şi o face bine, nu e refuzat. Ianis e jucătorul numărul 1 în România care a performat în Europa, da? A jucat în Europa şi a avut cea mai bună prestaţie. După a venit criza şi Ianis nu poate fi refuzat după cum a jucat în Europa şi în campionat”, a adăugat Gheorghe Hagi, la Telekom Sport.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-10T01:46:18+03:00 1:46

Share
Scris de
Adrian Vrauko
Stiri Despre ianis hagi

Acest site foloseste cookies.

Read More