Sport

Moarte fulgerătoare în munți pentru un cunoscut sportiv: „Cunoștea pericolele”

Un sportiv concurent în emisiunea Ninja Warrior România a decedat după ce s-a prăbușit cu o parapantă rapidă de pe vârful Caraiman. Este vorba despre George Mariș, un brașovean în vârstă de doar 32 de ani. El practica de ceva timp „speed flying”, un sport riscant, cu puțini adepți în țara noastră.

A murit un concurent Ninja Warrior România

George Mariș era un împătimit al muntelui. Ani la rând a fost pe podium la concursurile de escaladă, iar de un timp descoperise un nou sport – speed flying.

Acesta se descrie printr-un zbor în care sportivii folosesc o aripă de mici dimensiuni, care le permite să atingă viteze mari, chiar şi 100 de km pe oră, aproape de stânci.

George se arunca în gol, susținut doar de o aripă îngustă, și cobora cu viteze ameţitoare de-a lungul unor vai abrupte.

Până într-o zi, când decolarea i-a fost fatală.

„Un sport de mare risc, piloţii de obicei au foarte mult control, pentru că nu e chiar o aripă necontrolabilă, bănuiesc. Adică bănuim, nu avem certitudinea, că a fost o decolare ratată. Îmi pare foarte rău, pentru că îl cunoşteam pe băiat, e un foarte bun alpinist, e un om de munte şi cunoştea pericolele”, a declarat un salvamontist.

Concurent la Ninja Warrior România

Publicul l-a cunoscut pe George Mariș prin participarea la concursul Ninja Warrior România. La acea vreme, tânărul spune că atuul lui în competiția de la Pro TV este o combinație între agilitate și forță.

Speedflying este un sport bazat pe principiile parapantei, dar care folosește o aripă special concepută pentru a face coborâri rapide pe deal.

Este un sport nou şi prea puțin cunoscut în România. Nu are foarte mulţi adepţi, tocmai pentru că este foarte periculos. Se zboară cu viteză pare, printre stânci.

Până acum, zeci de pasionaţi ai acestui sport din întreaga lume şi-au pierdut viaţa.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More