Sport
Simona Halep, reacție după ce a fost confirmată pozitiv. Cum se simte sportiva
Simona Halep a fost confirmată pozitiv cu noul virus. Anunțul a fost făcut de celebra sportivă printr-un mesaj pe rețelele de socializare, iar de atunci nu a mai vorbit despre starea ei de sănătate. Tenismena a fost foarte surprinsă când a aflat că are coronavirus, deoarece a fost mereuu foarte atentă, a respectat măsurile de protecție și a făcut tot posibilul pentru a se feri de acest virus. Simona se simte bine și chiar azi le-a transmis un mesaj fanilor săi.
Simona Halep este în izolare și se simte bine
Simona Halep este bolnavă de coronavirus. Celebra tenismenă a fost confirmată pozitiv la finalul săptămânii trecute, iar anunțul a fost făcut chiar de ea, pe un cont de socializare. Ea a precizat că nu s-a confruntat cu simptome puternice și că se află acasă, pentru a se recupera.
„Salutare, tuturor! Am vrut să vă anunţ că am fost testată pozitiv la COVID-19. M-am autoizolat acasă şi sunt în recuperare, după ce am avut simptome uşoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună”, a scris Simona Halep pe Twitter.
Despre starea ei de sănătate a vorbit și antrenorul ei, care a fost foarte uimit de faptul că a contractat virusul. Artemon Apostu-Efremov spunea că sportiva a respectat mereu măsurile de prevenire a îmbolnăvirii și nu își poate explica de unde a contractat virusul. El a explicat atunci că tânăra se află în izolare, are simptome ușoare. Antrenorul a spus că, imediat după ce va ieși vindecată din izolare, tenismena va relua pregătirea, pentru că sezonul 2021 este aproape. Totuși, nu se știe ce competiții se vor desfășura, deoarece multe au fost anulate din cauza coronavirusului.
Se pare că ar fi luat virusul de la iubitul ei, care fusese confirmat cu câteva zile înaintea ei. De când a aflat că el este bolnav, nu a mai locuit alături de Toni Iuruc, însă infectarea a fost inevitabilă. Virusul i-a fost transmis și celebra sportivă și-a făcut și ea testul, care a ieșit pozitiv.
Direct din izolare, Simona Halep le-a transmis un mesaj important fanilor săi. Aceasta s-a pozat pe terasa casei, în fața laptopului, cu o ceașcă, semn că se simte bine, se relaxează și se recuperează. Ea a precizat că se simte minunat și le-a mulțumit fanilor pentru mesajele pe care i le-au trimis: ”Vă mulțumesc pentru toate mesajele voastre. Mă simt minunat”, a scris Simona.