Vedeta este puternic implicată în campania de ajutorare a celor afectați de noul coronavirus. Andreea Marin a vorbit într-un interviu despre lupta pe care dus-o cu cei din Guvern și lipsa acestora de reacție.
Prin intermediul campaniei în care este implicată, „Prețuiește viața, în lupta cu Coronavirus”, Andreea Marin a reușit să strângă până în acest moment peste jumătate de milion de euro, după cum povestește într-un interviu pentru MrNews.ro Banii au fost folosiți pentru 3 convoaie umanitare ce au ajuns la 12 spitale din țară.
Din păcate, aceasta povestește și despre problemele pe care le-a întâmpinat în demersul ei umanitar. Andreea Marin spune că s-a lovit de o totală lipsă de reacție din partea Guvernului, în principal din partea ministrului de Interne, Marcel Vela și ministrului Sănătății, Victor Costache.
„De la cei doi miniștri cărora le-am trimis scrisoarea deschisă, nu am obținut răspunsurile la cele două întrebări nici azi. Asa că ne-am apucat de treabă fără să mai așteptăm. Între timp, unul dintre ei a demisionat. Comunic însă bine cu Departamentul pentru Situații de Urgență și e important. Mulțumesc oamenilor care înțeleg că, pentru ca noi, societatea civilă, să îi putem ajuta inclusiv pe ei, avem nevoie de răspunsuri rapide și coerente”, a precizat Andreea Marin.
Puteți citi interviul integral al Andreei Marin și afla detalii despre campania de ajutorare pe site-ul MrNews.ro.
Acest site foloseste cookies.
Read More