Vedete

Elena Merișoreanu este în stare de șoc! Soțul artistei a ajuns de urgență la spital din cauza coronavirusului

Elena Merișoreanu trece prin clipe de groază în acest moment. După ce colega sa de breaslă, Cornelia Catanga, a fost răpusă de nemilosul virus al momentului și alte nume mari se află în stare gravă în acest miment din același motiv, artista a mai fost tulburată de o altă întâmplare: soțul ei are o formă gravă de covid-19.

Elena Merișoreanu se teme pentru soțul ei

Elena Merișoreanu a vorbit despre experiența neplăcută prin care trece în acest moment. Pe lângă faptul că a decedat Cornelia Catanga, iar Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă se află și ei la spital din cauza coronavirusului, se pare că și soțul artistei a contractat virusul și starea lui de sănătate nu este deloc una bună, după câteva zile în care a stat acasă și nu s-a tratat.

Artista acuză că sistemul medical din țara noastră nu funcționează așa cum trebuie și că doar dacă ai pile ești băgat în seamă la spitale. Soțul său ar fi rugat-o pe fiica lor să cheme o ambulanță pentru el, însă aceasta ar fi întârziat două ore. Atunci, el a decis să sune singur la apelul de urgență și să spună exact cine este, moment în care lucrurile s-au schimbat.

Elena Merișoreanu a declarat că a primit ajutor și pentru a găsi un loc în spital, apelând la nume mari din medicină. Artista speră că soțul ei va fi mai bine, după ce timp de cinci zile a crezut că este răcit, dar, de fapt, situația era mai gravă.

„Eu am fost plecată la Snagov, la casa fiicei mele. El a rămas la noi acasă, avem trei case în aceeași curte. A zis prima dată că e racit, dar după cinci zile n-a mai putut să respire. A sunat-o pe fiică-mea disperat și i-a zis: <Vino, că nu mai pot, mor!> A sunat fata la Salvare și i-au zis să aștepte două ore că nu au salvări, după aceea i-au închis telefonul în nas. A trebuit să sun eu la Salvare, să spun cine sunt și în 7 minute era salvarea la noi acasă. Adevărul e că te mănâncă viermii dacă nu ai pile în țara asta. Nu găsești nici un loc la spital. La Victor Babeș nu erau locuri, am apelat la doctorița Monica Pop și apoi l-am sunat pe domnul Ceaușu, ca să găsim un loc. Dacă nu ai cunoștințe și nu te știe lumea mori”, a declarat Elena Merișoreanu pentru Click!

Elena Merișoreanu, suspectă de covid-19

În urmă cu ceva timp, artista a fost și ea suspectă de coronavirus. Ea primea îngrijiri medicale la domiciliu, iar asistenta care se ocupa de ea a avut temperatură, motiv pentru care a mers să se testeze. Atunci, Elena a fost și ea testată, deoarece a fost contactul direct al femeii și a stat cu mari emoții până la sosirea rezultatului. Din fericire, artista nu a avut nicio problemă și nici asistenta care o supraveghea. Aceasta se confruntase doar cu o indigestie mai severă, din cauza căreia a făcut și temperatură.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More