Connect with us
George Burcea și Viviana nu se mai ascund. Cei doi și-au oficializat relația

Vedete

George Burcea și Viviana nu se mai ascund. Cei doi și-au oficializat relația

George Burcea parcurge o perioadă a vieții destul de dificilă. Acesta urmează să treacă printr-un divorț cu fosta lui soție, Andreea Bălan, fiind despărțiți de o bună perioadă de timp. Cei doi continuă să se atace și să aducă acuzații grave unul la adresa celuilalt, iar relația lor este una din ce în ce mai rea, deoarece tot ce îi leagă sunt cele două fetițe pe care le au împreună. Cu toate acestea, George a participat la emisiunea Ferma, unde s-a evidențiat încă de la început, când a apărut în Promo în timp ce se săruta cu Viviana Sposub. Se pare că între ei chiar s-a legat ceva și sunt împreună și în afara competiției.

George Burcea și Viviana, gesturi tandre în public

George Burcea a devenit unul dintre cele mai comentate și urmărite personaje ale momentului după ce s-a despărțit de Andreea Bălan, fosta lui soție, dar și după ce a intrat în cursa de la Ferma, emisiune prezentată de ProTV. Acesta a fost surprins încă din Promo-ul emisiunii în timp ce se săruta cu Viviana Sposub, o altă concurentă, ceea ce i-a făcut pe telespectatori să se gândească la faptul că între ei s-a înfiripat o idilă.

Apropieri au mai existat și față de alte concurente, precum Anna Lesko, însă cu Viviana este ceva special, deși au negat mereu pe parcursul emisiunii acest fapt. Viviana a fost eliminată din competiție, iar când a venit momentul să se retragă, dusă de val, l-a sărutat pe George în fața tuturor. Colegii săi au fost uimiți și chiar s-au bucurat pentru curajul de a recunoaște totul.

„Când am văzut că s-au pupat pe buze eram «o, ce drăguț». Îmi venea să le spun să mă cheme la nuntă, așa era în capul meu. Foarte fain, bravo lor, dacă ei asta au simțit și dacă s-au îndrăgostit chiar sunt fericită pentru ei”, a declarat cântăreața de muzică populară Ana Maria Ababei.

De curând, cei doi au fost surprinși în ipostaze drăgăstoase în gara din Constanța. Înainte de a-și vizita părinții la Botoșani, au făcut o mică escapadă pe litoral, iar în așteptarea trenului, cei doi s-au sărutat la fel ca doi adolescenți îndrăgostiți, potrivit romaniatv

Continue Reading
You may also like...

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top