Connect with us
Misterul hainelor negre pe care mama lui Gigi Becali le poartă întotdeauna

Vedete

Misterul hainelor negre pe care mama lui Gigi Becali le poartă întotdeauna

Mama lui Gigi Becali este o prezență extrem de discretă, atât prin firea ei, cât și prin prisma vârstei pe care o are. Nu de puține ori, fiul ei, Gigi Becali, a declarat că o iubește foarte mult și că o respectă pentru educația pe care i-a dat-o și pentru modul în care l-a protejat în viață. La cei 88 de ani ai săi, Alexandrina Becali este o femeie onestă, cu principii solide și foarte credincioasă. Este scumpă la vedere, dar când apare în public, mai totdeauna poartă haine negre.

Mama lui Gigi Becali – o femeie credincioasă

În rarele apariții publice, mama lui Gigi Becali poartă întotdeauna haine negre și are o mină tristă. Femeia, ajunsă la vârsta de 88 de ani, este foarte credincioasă, merge la biserică și în pelerinaje, ori de câte ori are ocazia.

Într-un interviu din trecut, ea a vorbit despre motivul pentru care nu renunță la hainele de culoare închisă. Alexandrina Becali poartă doliu după soțul ei, Tase Becali, care a plecat dintre noi în 1989. Deși, în mod obișnuit, perioada de doliu ține 40 de zile, Alexandrina a ținut atât de mult la răposatul ei soț, încât nu poate renunța la hainele îndoliate.

Misterul hainelor negre pe care mama lui Gigi Becali le poartă întotdeauna

Un alt motiv pentru care apare mereu îmbrăcată în negru este decesul fetei ei, Dorina, sora mai mare a latifundiarului Gigi Becali.

Gigi Becali o iubește foarte mult și, ori de câte ori are ocazia, vorbește numai laudativ la adresa mamei lui. La un moment dat, omul de afaceri a declarat că părinții lui nu au tolerat niciodată minciuna. Ei l-au învățat că adevărul și dreptatea sunt cele mai bune arme.

Misterul hainelor negre pe care mama lui Gigi Becali le poartă întotdeauna

„Mama este cea care m-a ţinut în pântec nouă luni. Sunt bucată din ea. Când o doare ceva, mă rog la Dumnezeu să îi ia durerea şi să mi-o dea mie”, a declarat latifundiarul.

Alexandrina Becali, mama lui Gigi Becali, a suferit foarte mult când fiul ei a fost închis. Acum, când ea a fost diagnosticată cu noul virus, Gigi Becali este foarte îngrijorat. Latifundiarul a declarat că s-a testat de 5 ori până acum, ca să fie sigur că nu este și el infectat. El speră ca totul să fie bine și pentru mama lui, și să treacă împreună și peste această cumpănă.

Misterul hainelor negre pe care mama lui Gigi Becali le poartă întotdeauna

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top