Connect with us
Mulți au acuzat-o, dar ea merge înainte! Cum a demonstrat Oana Roman că a slăbit

Vedete

Mulți au acuzat-o, dar ea merge înainte! Cum a demonstrat Oana Roman că a slăbit

Oana Roman a stârnit curiozitatea publicului după ce a apărut pe rețelele de socializare cu mult mai puține kilograme. Dacă unii au apreciat-o și au lăudat-o pentru reușită, alții au fost cârcotași și sceptici în privința adevărului. Ei bine, vedeta le-a arătat curioșilor cum a reușit să scape de o parte importantă de kilogramele în plus. Nu, nu este vorba despre intervenții chirurgicale.

Mulți au acuzat-o, dar ea merge înainte! Cum a demonstrat Oana Roman că a slăbit

Oana Roman a reușit să scape de câteva kilograme în plus, și asta se vede cu ochiul liber. Vedeta arată și se simte diferit, mai ales că schimbarea a venit în mod natural, fără intervenții de ordin chirurgical. Mulți dintre cei care o urmăresc pe internet au cârcotit cum că vedeta a apelat la bisturiu, însă ea le-a răspuns.

În opt luni, corpul vedetei s-a transformat complet doar prin intermediul unor proceduri de remodelare corporală pe care le-a făcut cu ajutorul unui aparat.

”Dragii mei, azi vă prezint un filmuleț scurt în care vă explic în detaliu ce fel de proceduri de remodelare corporală am făcut. Aceste proceduri m-au ajutat să slăbesc 14 cm în șolduri, 12 cm în talie și 12 la bust, din luna noiembrie 2019 până în luna iunie 2020”, a povestit Oana Roman, într-un video publicat pe contul ei de Instagram.

De altfel, faptul că Oana a slăbit atât de mult și că arată total diferit se vede și în atitudinea ei. Se simte bine așa și emană o altă energie. Vedeta spune că nu e perfectă, dar nici nu își dorește să fie. Are 44 de ani, este sănătoasă și trăiește după propriile reguli. Tot Oana a mai oaprecizat că face doar ce simte, și dacă prin ce face reușește să fie un exemplu, e bine. Dacă nu, ea tot pe drumul ei va merge.

 

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top