Toată lumea îl cunoaște acum, dar nimeni nu s-ar fi gândit că așa arăta în copilărie

21.09.2020
Toată lumea îl cunoaște acum, dar nimeni nu s-ar fi gândit că așa arăta în copilărie

Copilul din imagine este acum unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai României. A pornit de jos, de la câteva cântări alături de tatăl său și a ajuns să cucerească o țară întreagă cu talentul său. Dacă înainte se bucura dacă avea ce pune pe masă, acum a ajuns să dea tot ce poate pentru a-i oferi o viață frumoasă copilului său. S-a luptat ani întregi cu răutatea oamenilor care îl criticau din cauza etniei sale, în special în anii de școală, dar a reușit să se accepte, să se mândrească cu faptul că este diferit și să arate tuturor că nu merită să fie catalogat greșit.

Connect-R a avut parte de o traumă în copilărie

Connect-R, pe numele lui real Ştefan Mihalache, este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din România. Acesta și-a început carierea artistică încă de la 8 ani, ca dansator, iar de la vârsta de 15 ani, muzica a devenit marea lui pasiune. Piesele sale s-au bucurat de un succes mare încă de la prima lansare și, în prezent, lansează melodii ce se regăsesc în primele locuri pe YouTube. El a ajuns la un nivel la care nici nu visa când abia avea ce să pună pe masă și recunoaște că drumul spre succes a fost unul anevoios. Cu toate acestea, a continuat să rămână modest și să se bucure la orice gest mărunt.

“Când eram amărât, credeam că oamenii care au mâncare în fiecare zi sunt cei mai fericiţi. Am mai crescut şi am zis ‘gata, domle’, ştiu: fericirea e atunci când îţi permiţi haine multe şi de firmă. Când am început să fac bani din primele concerte, mi-a dat seama că fericirea e momentul când învârţi cheia în uşa primului apartament.”, a mărturisit Connect-R.

Connect-R nu a avut deloc o copilărie fericită. Acesta s-a lovit de multe ori de refuzuri și de marginalizare din cauza faptului că are o altă etnie. El a vorbit de mai multe ori despre felul în care era tratat de către colegi și profesori în timpul școlii și chiar a povestit o întâmplare care emoționează pe oricine. În cadrul unui proiect mai vechi, bărbatul a mărturisit că. într-un moment de rătăcire, sătul de criticile celorlalți, a încercat să își îndepărteze culoarea pielii cu o perie de sârmă, crezând că așa va scăpa de gurile rele. Cu toate acestea, a continuat să lupte pentru dorințele lui, deși nimeni nu a crezut în el, în afară de familie.

În prezent, Conncet-R se descurcă foarte bine în plan profesional și are o mulțime de fani care îi apreciază piesele. În plan familiar, acesta se bucură de fetița pe care o are cu celebra cântăreață Misha, micuța Maya, și încearcă să petrece cât mai mult timp cu cea mică, deși are un program foarte încărcat. Connect-R și Misha au divorțat în 2017, au rămas în relații foarte bune și au decis să aibă grijă împreună de fetița lor, să păstreze o bună comunicare pentru a nu o afecta pe fiica lor.