Stil
Cel mai simplu mod de albire a şosetelor. Nici prin cap nu-ţi trecea!
De departe, cel mai greu este procesul de albire al şosetelor, mai ales în cazul celor albe. Iată cel mai simplu mod prin care le poţi face să arate ca noi.
Oricât de priceput ai fi într-ale gospodăriei, spălatul şosetelor reprezintă cea mai mare provocare a oricărei persoane. În timp ce unii le ţin peste noapte în detergent sau clor, alţii preferă să le arunce la gunoi, însă este destul de costisitor să cumperi mereu perechi noi.
Tocmai din acest motiv, noi îţi arătăm care este cea mai simplă şi ieftină metodă de albire a şosetelor, ce nu necesită agent de înălbire.
Tot ce ai nevoie este o oală mare, în care să pui apă până la jumătate, după care să o dai la foc pe aragaz până ce începe să fiarbă. Adaugă o felie mare de lămâie, apoi răstoarnă şosetele pe care vrei să le cureţi şi fierbe-le alături de citric timp de câteva minute. La final, scoate-le cu grijă, pentru a nu te frige şi spală-le cu apă şi detergent, la fel cum făceai înainte.
După acest procedeu, şosetele tale ar trebuie să fie curate, iar dacă însă mai au pete, repetă procedeul şi vei vedea cum acestea dispar definitiv.
Ce-i drept, în cazul şosetelor albe este posibil să ai ceva de muncă, aşa că îţi oferim încă o variantă de albire pe care o poţi face cu doar câteva ingrediente. Într-un vas toarnă un sfert de cană de înălbitor şi 3 litri de apă, după care pune şosetele la înmuiat pentru 5 minute. Cu ajutorul unor mănuşi, scoate şosetele din amestecul respectiv şi pune pe ele un înălbitor mai slab, după care le poţi introduce în maşina de spălat, alături de alte haine albe. Vei vedea la final cum vor fi ca noi.
Sursa foto asoftplace.net