Uite cum poţi utiliza şi tu crema de ras a partenerului

16.01.2015
Uite cum poţi utiliza şi tu crema de ras a partenerului

Uite cum poţi utiliza şi tu crema de ras a partenerului. Trebuie neapărat să-i recomanzi partenerului tău crema de ras şi nu alte produse pe bază de gel. Nu de alta, dar din moment ce o ai în baie, o poţi folosi în mai multe moduri.

1. Dacă vrei ca oglinda de baie să nu se mai aburească atunci când faci duș sau o baie fierbinte, tot ce trebuie să faci este să o ungi cu puţină cremă de ras înainte să intri în cabină ori în cadă.

2. Îndepărtează petele – Da, este cât se poate de adevărat. Atunci când ai o pată pe covor, umezește zona pătată cu un burete, apoi aplică cremă de ras peste aceasta. Freacă bine și lasă să se usuce.
Asta funcţionează la fel de bine și pentru petele de pe haine.

3. Curăţă mâinile de vopsea – Dacă ai vopsit toată ziua și ţi-au rămas pete de vopsea pe piele, pune puţină cremă de ras în palme și freacă bine mâinile. Curăţă bine cu săpun și apă şi gata!

4. O baie strălucitoare – Dacă vrei ca bateria de la baie ori alte obiecte cromate să arate ca noi, curăţă-le folosind cremă de ras. De preferat este să folosești un burete umed pentru a freca.

5. Curăţă bijuteriile vechi – Acelaşi lucru este valabil şi în cazul bijuteriilor vechi, pe care le poţi freca cu o periuţă de dinţi peste care ai pus cremă de ras.

6. Soluţie pentru balamalele – Pune cremă de ras direct pe balamalele cu „probleme” şi vei vedea că acestea nu vor mai scârţâi.