Connect with us

Știri

O profesoară a făcut amor cu un elev chiar în sala de curs! Cum s-au dat de gol cei doi

O profesoară a fost arestată după ce a întreținut relații intime cu un elev în vârstă de numai 13 ani. Părinții copilului au aflat de fapta abominabilă și au dat-o pe mâna poliției.

Britanny Zamora în vârstă de 27 de ani era profesoară la “Las Brisas Academy Elementary School in Goodyear” din Arizona. Tânăra a fost arestată după ce s-a aflat că ar fi întreținut raporturi intime cu elevul său, chiar în sala de curs.

Relația dintre Britanny și minor ar fi început din luna februarie, când cei doi ar fi început să flirteze pe un chat de grup al clasei, după cum au povestit colegii adolescentului.

Aceasta a început să îi trimită elevului de clasa a șasea mai multe fotografii în ipostaze indecente. Minorul i-a răspuns mesajelor în aceeași manieră.

Părinții copilului au fost cei care au descoperit mesajele. În ele, elevul îi mărturisea profesoarei că vrea să facă din nou amor. Ca răspuns, aceasta i-a scris că ar face amor cu el toată ziua, dacă ar putea renunța la serviciu.

După ce a ieșit la iveală fapta îngrozitoare, soțul profesoarei i-a implorat să nu o denunțe. Părinții copilului însă au dus la poliție dovezile obținute din telefonul acstuia. Investigatorii au descoperit că cei doi au întreținut de mai multe ori relații intime atât la școală, cât și în mașină.

Profesoara a fost arestată

Profesoara a fost arestată, iar judecătorul i-a fixat profesoarei o cauțiune de 250.000 de dolari. Asupra ei sunt opt capete de acuzare, iar dacă va fi găsită vinovată, ar putea sta în spatele gratiilor pentru mulți ani.

CITEȘTE ȘI: A făcut amor cu un bărbat pe care l-a întâlnit la înmormântarea bunicii. După câteva zile, i-a dat un SMS. A plâns când a citit ce scria
O botoșăneancă a făcut amor până i-a venit rău și a ajuns la spital. Medicii au băgat-o de urgență în operație, dar la scurt timp s-au răzgândit. Cum s-a terminat totul
Fata a murit în chinuri groaznice după un joc amoros cu iubitul ei. Ce i-a făcut bărbatul în dormitor

Continue Reading
You may also like...
4 Comments

4 Comments

  1. just me

    2018-11-29T19:18:16+02:00 at 19:18

    Sunt curios daca va acelasi tratament pe care un profesor barbat l-ar fi primit intr-o situatie asemanatoare.
    Eu i-as da o pedeapsa mai mare tocmai pentru ca e femeie.

  2. mircea

    2018-11-29T14:26:49+02:00 at 14:26

    Din pacate,in toate domeniile lucreza si dezaxati.

  3. mircea

    2018-11-29T14:20:33+02:00 at 14:20

    Fapta este deosebit de grava.Relatia profesor-elev trebuie sa se bazeze pe respect reciproc si pe corectitudine.Profesorul trebuie sa constituie un exemplu de corectitudine ,maturitate siechilibru.In cazul de fata este mai grav intrucat elevul este minor si cu un discernamant de copil.

  4. Daniel

    2018-03-30T19:18:01+03:00 at 19:18

    Niște idioțenii. Faptă abominabila înseamnă ceva foarte grav, groaznic, de neconceput.
    Așa că aș ruga să terminam odată cu prostiile de genul ăsta. Mai ales ca sunt ferm convins că acordul a fost de ambele părți.
    După care ceva nu a mers conform așteptărilor și de aici totul a fost dat în vileag.
    O poveste banală de amor între două persoane de sex opus care din păcate erau profesor și elev . Sunt sute de astfel de situații în lume. Nu se întâmplă nimic mai departe. So give me a break with this bullshit

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top