Un bărbat din sectorul 1 al Capitalei a fost împușcat mortal de un polițist. Acesta era violent, purta doar lenjerie intimă și îi amenința pe angajații hotelului în care era cazat. Aceeași atitudine a avut-o și față de polițiști. Se pare că acesta avusese și alte antecedente în urmă cu 4 ani, când a intrat cu mașina în gardul Guvernului.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului după ce o persoană a sesizat că un bărbat ameninţă angajaţii hotelului în care era cazat. În momentul în care polițiștii au ajuns, acesta a devenit agresiv. Când au încercat să-l imobilizeze, bărbatul a scăpat și a înjunghiat un agent cu foarfeca.
A fugit, apoi, iar polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare. Bărbatul a fost rănit în piept şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Elias, după care i-a fost confirmat decesul. Polițistul rănit se află și el internat la spital.
Agresorul este cunoscut de oamenii legii. În urmă cu 4 ani, a intrat intenționat cu mașina personală în gardul Guvernului. Acesta a declarat atunci că a făcut acest gest în semn de protest faţă de terorism şi pentru drepturile omului. Acesta lucra la o televiziune, de unde fusese dat afară cu câteva zile înainte, din motive disciplinare. Bărbatul nu și-a putut argumenta faptele, oferind explicații fără logică.
„Gestul în sine nu avut nicio legătură cu mesajul transmis. E ceva separat şi a vrut să atragă atenţia asupra mesajului, au fost două lucruri care n-au avut practic legătură între ele. Mesajul a fost unul foarte simplu. A fost un mesaj care a vrut să transmită oamenilor simpli detaşare faţă de violenţă şi solidaritate crescută faţă de cetăţenii României. A fost un mesaj care să vină cumva cu lucrurile care merg bine în ţara asta.”, declara acesta la vremea respectivă.
Acest site foloseste cookies.
Read More