Sanatate

Sănătatea copiilor, afectată de statul în casă? Ce spune doctorul Craiu

Odată cu pandemia și izolarea, a apărut și îngrijorarea părinților. Această perioadă cu restricții pare a fi greu de gestionat de părinți. Aceștia se tem că sănătatea copiilor ar putea fi afectată de statul în casă, de lipsa de activitate. De asemenea, au circulat numeroase zvonuri legate de dezechilibrarea imunității sau deficitul de vitamina D. Această perioadă cu restricții pare a fi greu de gestionat de părinți. Medicul Mihai Craiu a explicat la Digi24 de ce aceste temeri nu sunt întemeiate.

Sănătatea copiilor, afectată de statul în casă? Ce spune doctorul Craiu

Doctorul Craiu a declarat că această perioadă de stat în casă nu este una care să-i pună în pericol pe cei mici. Aceste câteva săptămâni de izolare prevăzute de ordonanțele militare nu au o influență negativă asupra imunității copiilor. Cu toate acestea, medicul spune că o perioadă mult mai lungă ar putea, într-adevăr, să fie amenințătoare. Momentan, nu sunt semne îngrijorătoare.

„Imunitatea celor mici nu este afectată de statul în casă atât de puțin, cât au durat prevederile ordonanțelor militare. Dacă ar continuare foarte mult, atunci, da, ar putea să existe niște inabilități imunologice. Eu aș avea un mesaj optimist pentru părinți: aceste câteva săptămâni cu siguranță n-au schimbat nimic major în starea anterioară a imunității copilului.”, a mărturisit Mihai Craiu.

În ceea ce privește deficitul de vitamina D, medicul a precizat că nu se poate vorbi despre așa ceva acum. Această problemă poate apărea după o perioadă lungă în care cei mici nu sunt expuși deloc la soare sau în cazul unui regim mult mai drastic. El reamintește că măsurile impuse nu interzic activitatea pentru câteva minute în jurul locuinței.

Despre revenirea copiilor la școală

Medicul a clarificat și problema în ceea ce privește îmbolnăvirea mai rapidă a celor mici când se vor întoarce la școală. Acesta a spus că nu se va pune problema de complicații, fiind prevăzute doar anumite boli sezoniere, precum enterocolite de vară, dar nu mai multe decât în alți ani.

Craiu îi sfătuiește pe părinți să nu apeleze la automedicație, la antibiotice sau vitamine. Semnele precum strănutul sau tusea nu indică mereu prezența unei infecții, iar o discuție cu medicul ar fi cea mai potrivită.

„E un moment în care vom învăța să privim altfel sănătatea fiecăruia dintre noi. Recomand o discuție serioasă cu medicul de familie care cunoaște starea de sănătate a copiilor. Este bine de discutat cu un expert oricând ne hotărâm să dăm un supliment nutritiv.”, a adăugat medicul.

 

 

 

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More