Connect with us

Știri

Decizie ÎN PREMIERĂ. Ce se întâmplă cu homosexualii din România, în ciuda petiției pentru familia tradițională

Problema homosexualității în România a iscat ample controverse. Decizia Coman, cu care țara noastră a debutat la CJUE ar putea obliga toate statele membre ale Uniunii Europene să acorde rezidență cuplurilor homosexuale căsătorite.

Ce se întâmplă cu homosexualii din România

„Sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislației naționale revine instanței de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, și nu de constituționalitate”, preciza CCR în Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010.

Ȋn mai 2011, CCR recunoaștea, pentru prima oară în jurisprudența sa, posibilitatea „«aplicării în cadrul controlului de constituționalitate a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene», precum și formularea de către această instanță de întrebări preliminare în vederea stabilirii conținutului normei europene, ceea ce ține de cooperarea dintre instanța constituțională națională și cea europeană, precum și de dialogul judiciar dintre acestea”, apreciind că aceasta „reprezintă un progres jurisprudențial evident” (Decizia nr. 668 din 18 mai 2011).

Dar CCR, precizând că „nu este nici legiuitor pozitiv și nici o instanță judecătorească cu competență de a interpreta și aplica dreptul european în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetățenilor”, admitea că poate folosi o normă de drept european în cadrul controlului de constituționalitate, ca normă interpusă celei de referință, cu condiția îndeplinirii unor condiții: pe de o parte, „această normă să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, și, pe de altă parte, „norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției – unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate”.

CITEȘTE ȘI: Oana Pellea, discurs șocant despre familia tradițională și căsătoriile gay

CITEȘTE ȘI: Gilbert Baker creatorul steagului LGBT a murit la 65 de ani

„Prin prisma condiționalității cumulative enunțate, rămâne la aprecierea Curții Constituționale aplicarea în cadrul controlului de constituționalitate a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene sau formularea de către ea însăși de întrebări preliminare în vederea stabilirii conținutului normei europene”, se subliniază în Decizia 668/2011.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top