Vadim Tudor a fost una dintre cele mai picante și extravagante apariții din lumea publică. Regretatul om politic a atras atenția prin aparițiile sale la TV, dar și prin activitatea sa bogată. Acesta a activat în domenii precum artă, fiind un bun scriitor și publicist, precum și politică. Acesta a avut funcții de senator și europarlamentar și a înființat Partidul România Mare. Candidatul care în 2000 s-a plasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale a murit în 2015, la vârsta de 65 de ani. Moartea a fost un șoc pentru toată lumea, mai ales că nu dădea semne că nu s-ar simți bine.
În ciuda problemelor sale de sănătate, Vadim Tudor a lăsat mereu impresia că se simte bine, este într-o formă bine și a afișat mereu o imagine bună. Cu toate acestea, la vârsta de 65 de ani a decedat, în urma unui atac de cord. Cu câteva zile înainte, acesta fusese internat la Centrul Clinic de Urgență și Boli Cardiovasculare al Armatei, deși până atunci nu ma prezentase o stare așa de gravă.
Cei care l-au cunoscut pe „Tribun” au afirmat mereu că moartea sa a venit ca un fulger. Academicianul Mircea Ifrim a afirmat că o greșeală de a lui Vadim i-ar fi provocat acest sfârșit. Se pare că acesta ar fi avut o afecțiune pe care nu a ținut-o sub control și pe care ar fi refuzat să o trateze. Este vorba de diabet și de faptul că nu a avut un regim de viață corect și că a refuzat să urmeze tratamentul corespunzător.
„Moartea lui Corneliu Vadim Tudor a fost un fenomen natural. Adică, de așteptat, pentru că el nu dorea să țină regimul respectiv având diabet. Cum era de așteptat, diabetul i-a atacat vasele. Atacând vasele, a ajuns la Spitalul Militar. Corneliu Vadim Tudor era foarte încăpățânat, un mare om de cultură, incontestabil, un talent. Dar, aici a făcut o greșeală pentru că nu a ținut cont de ce trebuia să facă”, declara academicianul Mircea Ifrim.
Acest site foloseste cookies.
Read More