Dolj: Un tânăr a împușcat mortal doi oameni la Palilula, apoi s-a sinucis

3 min de citit
Dolj: Un tănăr a împușcat mortal doi oameni la Palilula, apoi s-a sinucis

Un tânăr a împușcat patru persoane la Palilula, în județul Dolj, după care s-a sinucis.

Update, ora 22.06: La subsolul casei în care atacatorul din Palilula locuia cu iubita sa a fost descoperit un atelier de arme artizanale. În urma atacului, un băiat de doi ani și jumătate a rămas orfan.

„S-a comportat ca un criminal în serie. A avut o altercaţie minoră cu cei doi bărbaţi pe care i-a omorât şi a ieşit pe drum şi a tras după mai multă lume. Nu prea avea contact cu vecinii şi nici noi nu aveam idee dacă locuia aici sau era doar în vizită.

A fost plecat cu concubina sa în Germania, iar acum o lună bunica fetei a venit la Primărie să le facă acte pe casă. Ştim că şi tânăra suferă de depresie. Din câte am aflat, în subsolul casei s-a descoperit un atelier de făcut arme artizanale. Suntem şocaţi. Bărbatul care a decedat la spital era prietenul meu”, a declarat, pentru News.ro, primarul comunei Bucovăţ, Marius Cristian Tuţă.

Potrivit edilului, bărbatul care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova avea 35 ani, iar în urma sa a rămas orfan un băiat în vârstă de doi ani şi jumătate.

Incidentul a avut loc vineri seară, în localitatea doljeană. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, venise în vizită din Timișoara, la o tânără.

Conform primelor informații, el a avut aici o altercație cu un vecin al fetei, iar la un moment dat, a scos un pistol artizanal și a tras. Bărbatul a fost împușcat mortal, apoi agresorul a tras asupra a alte trei persoane, printre care și fiul bărbatului ucis. Acesta și-a pierdut viața în spital.

Atac armat la Palilula. Agresorul s-a sinucis

După producerea incidentului, agresorul s-a sinucis. Celelalte două victime au fost duse la spitalul din Craiova.

Citește și: Bărbat împușcat din greșeală la o partidă de vânătoare, în Suceava

Dosarul în acest caz a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, relatează news.ro.

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *