Connect with us
Anunț important despre deschiderea școlilor! Elevii și profesorii aleg dacă merg sau nu la școală

Educatie

Anunț important despre deschiderea școlilor! Elevii și profesorii aleg dacă merg sau nu la școală

Deschiderea școlilor este cel mai analizat aspect din ultima perioadă, deoarece tot mai mulți români visează la revenirea treptat la viața de dinainte de pandemie. Deși educația a fost greu încercată din cauza pandemiei de coronavirus și a suferit multe schimbări drastice, autoritățile vor ca procesul educativ să se desfășoare față în față pentru o eficiență mai mare. Totuși, unii elevi și profesori vor putea alege dacă să revină sau nu în bănci.

Cine poate alege dacă vine la școală

Școlile s-ar putea deschide de la data de 8 februarie, în funcție de situația epidemiologică din localitatea în care se află. Pănâ atunci, situația va fi analizată corect și vor fi adoptate mai multe măsuri dacă este nevoie, totul pentru ca procesul educativ să fie eficient și să se desfășoare în siguranță.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a făcut mai multe declarații în ceea ce privește deschiderea școlilor. Printre altele, el a precizat că “profesorii și elevii care au vulnerabilități medicale certificate, dar și elevii care locuiesc alături de persoane care se încadrează în această categorie trebuie să aibă dreptul să nu se expună.”

Asta înseamnă că profesorii și elevii care au, spre exemplu, probleme de sănătate care nu le permit desfășurarea cursurilor față în față și expunerea la un risc atât de mare, vor alege dacă vor sau nu să revină în școli. Astfel, profesorii și eleviii care au vulnerabilități certificate medical vor putea beneficia de școala online.

„Activitatea cu prezență fizică este cerută de întreaga societate pentru a reveni la normalitate. Elevii care au vulnerabilități certificate medical vor beneficia de școală online, dacă este un profesor cu vulnerabilități certificate medical de către un medic de medicina muncii are același drept să nu se expună la infectare.

Vor trebui să fie prevăzute aceste lucruri și pentru elevi și pentru cei care demonstrează că aparținători. Profesorii au același drept, au vulnerabilități, trebuie să le fie respectat în primul rând dreptul la sănătate.”, a declarat ministrul.

Nu părinții aleg dacă elevul merge la școală

Ministrul a subliniat faptul că orice elev va trebuie să demonstreze că nu este apt să ia parte la orele față în față, la fel ca înainte, deoarece nu există există în lege sau Constituție dreptul de a alege. Niciun părinte nu îl va putea ține pe copil acasă fără a avea un motiv bine întemeiat, pentru că școala este obligatorie pentru toți și nu se pot face diferențe, decât în cazuri speciale, cu probleme de sănătate.

Ministrul Educației a explicat ieri că redeschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinarea cadrelor didactice, ci de rata de infectare din fiecare localitate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Educatie

To Top