Criza sanitară a provocat schimbări majore și a influențat mai multe domenii. Unul dintre cele mai afectate domenii a fost educația. Dacă cel de-al doilea semestru al anului trecut s-a desfășurat în regim online, școala a început anul acesta pentru majoritatea elevilor. Facultatea urmează să înceapă în câteva zile, însă regimul în care vor învăța studenții ține de fiecare unitate de învățământ. Pentru unii dintre cei care vor studia tot online, Guvernul a decis să achiziționeze mai multe tablete. Află ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi un astfel de dispozitiv.
Facultățile urmează să înceapă în câteva zile, după ce al doilea semestru al anului universitar trecut s-a desfășurat în mediul online. Anul acesta, însă, totul depinde de conducere, care va decide în ce mod vor studia studenții. Totuși, unele facultăți vor studia tot în regim online, dacă situația epidemiologică cere acest lucru.
În acest context, premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că studenții beneficiari de burse sociale care învață în universități care își încep cursurile online vor primi tablete pentru ca procesul educativ să se desfășoare în siguranță. El a precizat că tabletele vor ajunge la studenții beneficiari ai burselor sociale. Pentru proiect au fost asigurate 50 de milioane de euro.
„Am luat decizia de a sprijini și studenții care sunt beneficiari ai burselor sociale pentru universitățile care vor începe online să decontăm din fonduri europene, în limita unei sume de 50 de milioane de euro, tabletele care sunt achiziționate”, a spus Ludovic Orban în deschiderea ședinței de Guvern, potrivit Mediafax.
Secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Carmen Moraru, a anunțat că universitățile vor beneficia și de fonduri pentru achiziția de echipamente de protecție și dispozitive de tipul neculizatoarelor. Suma primită în acest sens este de 60 de milioane de euro, fiind suplimentată cu 10 milioane de euro.
De altfel, au fost primite și fonduri pentru achiziționarea de tablete pentru uz școlar cu acces la internet „precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line” , în limita de 100 de milioane de euro. 75% din această sumă reprezintă fondurile de la Uniunea Europeană, iar restul este contribuția Guvernului.
Acest site foloseste cookies.
Read More