Bogdan Drăghici, președintele Asociației T.A.T.A., este un mijlocul unui scandal care lasă cu gura cascată România. După ce ani de-a rândul apărea în fața românilor și lupta pentru protecția copiilor, în special al fetelor. Cazul din familia sa, dă peste cap toată țara după ce „marele apărător” este acuzat că și-a violat fiica de doar 11 ani.
CANCAN a intrat în posesia unor dezvăluiri cu puternic impact emoțional, în care fiica vitregă a lui Bogdan Drăghici povestește ce i făcea acesta. ATENȚIE – COȚINUT EXPLICIT CARE VĂ POATE AFECTA EMOȚIONAL.
”Mi-a spus că nu intră și eu simțeam chestia aia și mă durea! (…) Eram șocată!”, ar fi povestit fiica vitregă a lui Bogdan Drăghici în prezența reprezentanților de la Protecția Copilului.
Potrivit mărturiilor fiicei vitrege, președintele T.A.T.A. ar fi abuzat-o în repetate rânduri pe aceasta, atunci când mama ei a plecat pentru câteva săptămâni în Germania, împreună cu tatăl lui Bogdan Drăghici, la tratament. Coșmarul prin care a trecut copilul este aproape imposibil de reprodus. La fel și frica pe care minora a povestit că a resimțit-o, precum și sentimentul indus de vinovăție. Ar fi fost momentul în care a fost violată, momentul în care a auzit cuvinte pe care, niciodată, niciun copil nu ar trebui să le audă, scrie CANCAN.
Nu doar fiica vitregă a lui Bogdan Drăghici îl acuză pe acesta de molestare, nepoata sa de 22 de ani spune că pe vremea când avea 11-12 ani, unchiul său a abuzat-o sexual, după ce ar fi ademenit-o cu dulciuri. Aceata se afla în Azuga la o competiție de dans alături de fiica vitregă a lui Bogdan Drăghici, de la asociația T.A.T.A.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-08-23T02:02:07+03:00 2:02
Acest site foloseste cookies.
Read More