Știri
Liviu Dragnea, prima reacție după revocarea lui Kovesi: PSD nu renunță la ideea suspendării președintelui
Liviu Dragnea a avut o primă reacție după ce președintele Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.
Președintele PSD nu a renunțat la ideea suspendării președintelui, afirmând că discuția despre suspendare va continua în interiorul coaliției și al partidului.
El a mai spus și că a vorbit cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu despre această temă.
Conform lui Liviu Dragnea, Klaus Iohannis „nu mai are puterea să fie președinte”.
„Pe mine nu mă mai deranjează demult ce face preşedintele, dar cei care au spus că trebuie să fie un demers personal, cred că au dreptate. Cred că trebuia să vină să o spună singur, dar e mai puţin important. Probabil că au intervenit presiuni (…) Subiectul suspendării rămâne deschis”, a spus Liviu Dragnea.
„Dacă vom lua această decizie o s-o prezentăm atunci. Nu e numai asta. Sigur că e o discuţie serioasă pe care trebuie să o purtăm foarte aşezat pentru că este un demers foarte serios.
Nu e un demers în joacă, dar din păcate preşedintele arată demult că nu respectă Constituţia, nu-şi respectă atribuțiile, nu mai are puterea să fie un preşedinte deasupra partidelor, fără interese partinice, care să fie un mediator între puterile statului”, a declarat Liviu Dragnea.
Acesta a declarat că discuţia stabilită pentru azi, referitoare la suspendare, a fost amânată, dar „nu am închis-o”.
„Eu cred că decizia a fost luată pentru că dacă voia să ia această decizie de la început nu îl oprea nimeni. Nici copiii de grădiniţă nu l-au crezut că ai nevoie de 30 de zile ca să citeşti decizia CCR.
Nici nu trebuia să citeşti toată motivarea. Din secunda a doua când s-a publicat decizia CCR în MO, preşedintele a încălcat Constituţia. Din moment ce n-a făcut-o când era firesc să o facă, înseamnă că s-a întâmplat ceva pe parcurs”, a mai spus preşedintele PSD.
Întrebat cum a primit vestea revocării Laurei Codruța Kovesi, liderul PSD a răspuns ironic: „Am primit-o pe telefon vestea revocării”.
El a mai spus și că ar fi de acord cu reducerea numărului de parlamentari.
„Eu nu am o mare rezervă în varianta de 300 de parlamentari, ba dimpotrivă. (…) Nu e un subiect închis. (…)
Ideea de a avea un număr mai mic de parlamentari (…) este o idee pe care eu am agreat-o atunci când a fost discutată. (…) Vom vorbi despre asta”, a declarat Dragnea, la Parlament.
Citește și: Ce au spus Traian Băsescu și Dacian Cioloș după ce președintele a revocat-o pe Kovesi
Citește și: Bucurie în PSD după revocarea lui Kovesi. Ce spun social-democrații despre Iohannis
Citește și: Laura Codruța Kovesi, prima declarație după revocare. Ce va face de acum înainte
Vasile
11 iulie 2018 at 9:11
Lasa ca iti vine si tie randul.Esti un individ dubios.Tu,cu doua condamnari vrei sa suspenzi presedintele?nerusinatule.