Într-un oraș din România, elevii învață în capela mortuară. Școala și liceul se află în proces de reabilitare, motiv pentru care copiii au fost împărțiți în mai multe clădiri, dintre care și capela mortuară a orașului. Elevii din Isaccea au început școala în scenariul verde.
Elevii din orașul Isaccea, județul Tulcea, au început școala în capela mortuară a orașului. Cele două instituții de învățământ din Isaccea sunt în proces de reabilitare, motiv pentru care, autoritățile au găsit alternative pentru copii.
Potrivit presei locale, o parte dintre elevi vor face ore în sala de sport, alții vor sta în atelierul școlar, și mai mai fi o parte de elevi care vor învăța în capela mortuară.
Tulceanoastră.ro scrie că liceul și școala din Isaccea sunt în reabilitare de 6 luni. Termenul de execuție asumat de constructori pentru una dintre clădiri a fost 31 august 2020, iar pentru cealaltă, 28 februarie 2021.
Posibil ca lucrările să fi mers mai greu din cauza perioadei în care a fost decretată starea de urgență. Cert este că, elevii din acest oraș, s-au întors la ore în săli improvizate.
Situația a creat vâlvă în oraș, și nemulțumiri în rândul părinților, dar și al autorităților care au început să se contrazică. Prefectul județului Tulcea, Cristian Iordan, a susținut că mai ales elevii care sunt în clasa I, nu trebuie lăsați să înceapă școala în capela mortuară.
În replică, primarul orașului Isaccea, Anastase Moraru spune că soluția a fost aprobată de Consiliul de Administrație al Licelui, și de către Asociația de Părinți. El este de părere că a fost găsită o soluție bună pentru ca elevii să poată merge la școală.
Deși prefectul județului Tulcea, Cristian Iordan, susține că elevii, mai ales cei care încep pentru prima dată școala, nu pot învăța într-o capela mortuară, primarul orașului Isaccea, Anastase Moraru, îl contrazice.
Elevii români au început școala în 14 septembrie 2020. A fost un început de an școlar fără manifestări, fără flori, fără îmbrățișări. Părinții nu au avut voie în curtea unităților de învățământ. Elevii și profesorii au purtat, și vor purta de acum înainte, măști de protecție sanitară.
Au fost create trasee cu intrări și ieșiri, astfel încât să fie totul organizat și să se evite aglomerația. Obligația elevilor este ca în timpul orelor să nu își schimbe locul în bancă. Totodată, le este interzis să atingă lucrurile sau rechizitele colegilor. În clase și în interiorul școlii trebuie să păstreze între ei distanța de 1 metru, iar în curtea școlii, minim 1 metru jumătate.
Mâinile trebuie spălate câte 20 de secunde, cu apă și săpun, sau dezinfectate, când spălarea lor nu este posibilă. Înainte de a pleca spre școală, elevii trebuie să își măsoare temperatura. Dacă este mai mare de 37,3 grade Celsius, părinții trebuie să anunțe conducerea unității de învățământ, dar și medicul de familie.
În drumul spre școală, dacă se face cu mijloace de transport în comun, elevii trebuie să poarte masca de protecție. Imediat cum au coborât de autobuz/tramvai/metrou, ei trebuie să își dezinfecteze mâinile.
La fel de importantă este și conduita acestora pe drumul de la școală spre casă. Acestea sunt cele mai importante sarcini ale elevilor în noul an școlar.
Acest site foloseste cookies.
Read More