Locale

Șapte școli din București au revenit la cursurile online. De ce s-a luat această decizie

Șapte școli din București au revenit la cursurile online de luni, 15 februarie 2021. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a reevaluat scenariile de funcționare a unităților de învățământ de pe raza municipiului, în conformitate cu prevederile normative în vigoare și raportat la rata de incidență a cazurilor, cumulată în ultimele 14 zile.

Școli din București care au revenit la cursurile online

Șapte instituții de învățământ din Municipiul București desfășoară cursuri online. Conform unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență adoptate în ședința de luni, orele sunt online pentru că infrastructura nu permite respectarea normelor de protecție împotriva transmiterii coronavirusului.

A fost actualizată lista școlilor care desfășoară ore online. Este vorba despre: Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”,  Şcoala Gimnazială nr. 124 ( au făcut ore online din 8 februarie), Şcolile gimnaziale nr. 59, „Sfinţii Constantin şi Elena”, „Adrian Păunescu”, nr. 197 şi „Sf. Andrei” (au trecut pe online din 15 februarie 2021).

„Îi asigurăm pe elevi și părinți că, odată cu eliminarea factorilor care au generat aceste măsuri, vom face demersurile necesare reluării activităților didactice care permit prezența fizică în sălile de clasă”, precizează CMBSU.

Pe de altă parte, tot Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis că Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, Grădiniţa nr. 185 şi Grădiniţa nr. 35 vor face cursuri conform scenariului 2, întrucât au încetat motivele care impuneau desfăşurarea cursurilor în sistem online.

Scenariul 2 presupune revenirea în bănci a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, precum şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal. Revenirea în bănci se face cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie.

Masca de protecție este obligatorie, precum și păstrarea distanței sociale dintre elevi, atât în clasă, pe holul școlii, cât și în curtea instituției de învățământ.

Prezență slabă la ore a elevilor din clasele terminale

Semestrul doi a început pe 8 februarie, când mare parte a elevilor din România au revenit la ore cu prezență fizică. În acest context, prezența la școală a elevilor de clasa a XII-a este mult mai slabă. Ministrul Educației are și o posibilă explicație pentru această situație.

„Sunt deja în perioada de pregătire pentru examenul de bacalaureat, cei de clasa a XII-a și-au format deja, au o altă atitudine față de societate, față de tehnologie, probabil că și-au format deja reflexul de învățare online mai repede decât cei mici, pentru că la cei mici predarea online este mult mai dificil de imaginat, și se pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Presupun”, a declarat Ministrul Educației.

Ministrul a mai spus că va exista o schimbare în sistemul educațional din România în sensul în care profesorii vor fi pregătiți în vederea digitalizării educației.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More