Marian Başa: Oamenilor le e greu să fie mulţumiţi. Când vin eu şi nu am mâini, îi mai trezesc

Marian Başa, pictor român, stabilit în Barcelona, a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MEDIAFAX şi Gandul.info despre cum a reuşit să-şi construiască o viaţă independentă în ciuda unui handicap grav: „pot să demonstrez că nu ai nevoie doar de corpul tău pentru a trăi singur”.

Marian Başa a povestit cum şi-a descoperit şi cultivat talentul şi cum a fost drumul de la clasele primare din Galati pâna la Universitatea Nţională de Arte din Bucureşti : “Frumuseţea pentru mine nu este doar corpul. Eu am înţeles de foarte mult timp ce înseamnă corpul şi ce înseamnă sufletul. Nu ştiu dacă la mine a fost prima oară talentul sau multă muncă, mult exerciţiu… când eram mic plângeam şi desenam! ”

Despre proiectele umanitare în care este implicat Marian Başa a spus: “.. în Barcelona lucrez cu câţiva copii care din diferite accidente au rămas fără mâini şi …îi învăţ cum să-şi controleze fiecare deget în parte de la picioare….Am ţinut conferinţe motivaţionale şi am înţeles că oamenilor le este foarte greu să fie mulţumiţi cu ce au. Şi atunci când vin eu şi nu am mâini şi le dau două palme cu piciorul, eh, pe unii îi mai trezesc.”

Reporter: În ce stă puterea ta ca om şi ca artist?

Marian Başa: Puterea mea ca om şi ca artist stă în tot ce mă înconjoară. După cum aţi văzut că am început pe facebook să fac acea “listă neagră” a oamenilor care m-au ajutat de când eram mic, eu îmi dau seama că toţi paşii pe care i-am făcut se datorează în mare parte oamenilor care au stat în spatele meu pentru ca eu să pot să reuşesc. Sunt conştient că, fiind copil, nu aveam cum să mă gândesc la multe lucruri şi alţi oameni a trebuit să ia decizii pentru mine ca eu să progresez şi să fiu motivat să merg mai departe. Dar acum, pentru că sunt matur, înţeleg foarte bine tot ce au făcut, pas cu pas, ca eu să pot să mă descurc singur şi să creez, profesorii care mi-au dezvoltat imaginaţia, care mi-au dezvoltat spiritul artistic. Tot ce sunt eu acum sunt datorită oamenilor care au investit în mine timp, bani, cunoştinţe şi au facut ca eu să am drumul meu.

Reporter: În ce stă libertatea ta ca om şi ca artist?

Marian Başa: Libertatea….nu poţi să fii artist dacă nu ai libertate financiară, libertate psihică, libertate de mişcare! Libertatea artistică e în primul rând cunoasterea, de aceea îmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc cât mai multe, să vad şi alţi artişti din alte perioade cum au gândit şi ce au realizat iar eu înţeleg eforturile financiare care s-au făcut pentru alţi artişti ca să creeze arta şi să scrie o istorie a artelor în lume.

Reporter: În ce stă frumuseţea ta ca om şi ca artist?

Marian Başa: Frumuseţea pentru mine nu este doar corpul. Eu am înţeles de foarte mult timp ce înseamnă corpul şi ce înseamnă sufletul. Nu ştiu dacă la mine a fost prima oară talentul sau multă muncă, mult exerciţiu. Şi nu pot să spun că am avut talent şi doar l-am dezvoltat. Mi-am descoperit acest talent. Eu când eram mic şi am început să pictez, eu uram să pictez, plângeam şi desenam! Eram în vârstă de 10 ani, domnul profesor Ghirling Albert cauta doctori care să cunoască o rezolvare la problema cu mâinile şi pentru că familia mea nu avea bani m-am apucat să fac felicitări, am făcut mai multe felicitări de Crăciun dintre care s-a ales una pentru pus în vânzare. Dar eu în această perioadă eram copil. Eu am avut o viaţă normală alături de surorile mele normale, cu prieteni normali şi toţi prietenii erau afară, se jucau în zăpada înainte de Crăciun, ningea afară dar eu ştiam că dacă nu stau în casă să desenez nu am să strâng niciodată bani, nu o să pot să plătesc doctorii şi niciodată nu o sa fiu normal ca toţi ceilalţi copii.

Şi atunci conştient pictam doar ca să strâng bani ca să fiu şi eu ca ceilalţi şi uram să desenez, plângeam şi desenam. Apoi după un an de zile, când toţi profesorii, cei care au căutat doctorii, mi-au spus că deşi ei sunt alături de mine şi ei vor să mă ajute să duc o viaţă normală totuşi nu este posibil nimic în lume şi am realizat că nu voi fi nicioadată ca ceilalţi, atunci am continuat pe partea de artă pentru ca văzusem că pot să câştig bani şi prin exerciţiu, exerciţiu, exerciţiu a început şi să îmi placă. După aceea, mai târziu, în liceu, am cunoscut profesori specializaţi de desen, de culoare, care mi-au inspirat şi dezvoltat acest talent. Da, pentru mine talentul e foarte multă muncă! E 5% talent şi 95% muncă.

Reporter: Daca te-ai întâlni cu tine, cel de la 14 ani, EL ar fi mulţumit de tine? I-ai împlinit toate visele, ţi mai eşti dator cu ceva?

Marian Başa: Când eram de 14 ani cred ca eram undeva pe la sfârşitul clasei a-7-a sau a-8-a, deja ştiam ce vreau să fac, ştiam visul meu, îmi doream foarte mult să studiez desenul. Chiar în clasa a-8-a am început să reduc din orele pentru a învăţa pentru capacitate şi făceam pregătire cu profesoara de desen din şcoala generală. Mă duceam mai mult la clasele de desen unde avea profesoara de desen ore. Eu mă duceam după ea pentru că îmi doream foarte mult să intru la liceul de arte şi ştiam că e o competiţie foarte mare, copii care din clasa a-5-a studiau desenul şi pictura cu profesorii din liceul de arte şi nu aveam vise atât de mari încât să mă gândesc şi la universitate şi alte studii, eram mulţumit dacă intru la liceu. Deci în jur de 14 ani visul meu era să fac un liceu de arte, după aceea a continuat, dar nu mai era visul de la 14 ani.

Reporter: Cât din cel care eşti acum, înseamnă greşelile pe care le-ai făcut?

Marian Başa: 90%!!!! 90% din cine sunt acum sunt din greşeli. Acum locuiesc în Barcelona din greşeala, arta pe care o fac e din greşeală, din toate greşelile făcute calculat poţi să faci un avantaj. Dacă te simţi liber şi accepţi tot ce vine şi tu alegi ce poţi să faci frumos în toate lucrurile pe care le faci voluntar sau involuntar, atunci tu poţi să fii fericit cu tine, poţi să ai o viaţă frumoasă şi acele greşeli să le transformi în avantaje. În arta mea, acum ce pictez sunt greşeli ale trecutului iar eu din toate lucrurile fac ca totul să fie frumos pentru viitor. Greşeala este stilizată, sublimată, pentru mine sunt amintiri, sunt trăiri pe care le-am avut în anumite locuri şi momente şi le pun în arta mea.

Reporter: Ce consideri ca este extraordinar în viaţa ta?

Marian Başa: În primul rând pentru că sunt diferit …când am înţeles că nu sunt ca ceilalţi eu m-am gândit cum pot să valorific acest dezavantaj şi atunci am început să ies pe stradă, am început să împart talentul meu cu oamenii care nu au timp să iasa în muzee, care nu au timp să meargă într-o expoziţie şi am început să le arăt ce pot să fac, să fiu special. Oamenii când au văzut desenele mele, când au văzut ce scris am, abilităţile de a-mi folosi picioarele, pentru că eu lucrez între 8 şi 10 ore pe zi şi atunci mai şi mănânc ceva în timp ce desenez, mai iau şi un suc şi …toate lucrurile normale pe care oamenii le fac cu mâinile mie nu mi-e ruşine să le fac pe stradă cu picioarele şi toţi pleacă cu o poveste frumoasă, pleacă cu o motivaţie sau cu foarte multe întrebări despre mine, despre ei şi atunci prin asta mă simt special pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni.

Reporter: Care este miracolul vieţii tale, în caz că a existat vreunul?

Marian Başa: Miracolul este că am reuşit să-mi dezvolt abilităţile de a-mi folosi picioarele de mic. Eu acum locuiesc în Barcelona şi lucrez cu câţiva copii care din diferite accidente au rămas fără mâini şi îmi este foarte greu să îi învăţ cum să-şi controleze fiecare deget în parte de la picioare pentru că eu am fost născut cu problema mâinilor şi de mic a trebuit să-mi folosesc picioarele. Eu de când lucrez cu aceşti copii mi-am dat seama că eu mi-am folosit o altă parte a creierului care transmite prin nervi comenzi picioarelor şi atunci eu ca să pot să învăţ aceşti copii cum să-şi folosească picioarele trebuie în primul rând să îi ajut să îşi descopere o alta parte a creierului ca ei să îşi câştige mobilitatea şi dexteritatea şi prin foarte mult exerciţiu şi prin mult antrenament fizic şi psihic să se descopere pe ei.

Reporter: Care sunt cele mai mari şanse pe care le-ai primit în viaţă?

Marian Başa: În primul rând cele mai mari şanse au fost şansa la viaţă, fiind născut cu o malformaţie congenitală multiplă iar corpul meu era foarte nenormal, nimeni nu mi-a dat nicio şansă, dupa aceea când tatal meu a murit iar mama singură cu trei copii, în România, într-un orăşel, în Galaţi unde e destul de greu să faci ceva mare, nimeni nu ne dădea nicio şansă. Vecinii, prietenii, rudele nu se gândeau niciodată că vom putea, nu vorbesc doar de mine, surorile mele erau în aceeaşi familie, nimeni nu se gândea că vom avea atâta ambiţie să studiem şi să ne susţinem unul pe celălalt încât să ajungem să facem mândră familia. Deci mama a fost a doua mea mare şansă.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în carieră?

Marianş: Eu sper că încă nu am trăit acea zi, mai am puţin de aşteptat, mai am proiecte mari, eu mă bucur de fiecare zi aşa cum mi se oferă, nu pot să spun că nu au fost zile mai speciale dar dorinţa, dorinţele pe care le am, încă aştept acea zi! Sunt zile pe care mi le doresc pe plan profesional, pentru asta muncesc, sunt dorinţe pe plan spiritual, pe multe planuri…îmi doresc să las ceva în urmă, o familie, sufletul meu prin artă.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o până acum în viaţa personală?

Marian Başa: Altă întrebare dificilă (râde)…Eu mă indrăgostesc de 10 ori pe zi pentru că sunt diferiţi oameni şi toate zilele sunt speciale, oamenii noi pe care îi întâlnesc, ofertele pe care le am în fiecare zi diferite, şi când mi se întâmplă ceva rău eu nu pot să mă supar, sunt conştient că nu putem să trăim doar în fericire pentru că nu mai simţim când suntem cu adevărat fericiţi dacă încontinuu suntem…şi atunci accept cu braţele deschise şi veşti bune şi veşti proaste, timpul le rezolvă pe toate şi cel mai mult îmi place să fiu în mijlocul oamenilor! Întotdeauna când sunt înconjurat, apreciat, pentru mine e o mulţumire sufletească pe care nu poţi să o cumperi.

Reporter: Ce înseamnă familia ta pentru tine?

Marian Başa: Familia e unul dintre cele mai importante repere spirituale …Ca orice copil aveam foarte multe probleme când eram împreună, cu surorile, cu mama, când eram adolescent “nimeni nu ma înţelegea” …dar după ce am plecat la facultate lucrurile s-au schimbat. Distanţa ne-a spus ce simţim cu adevărat unii pentru alţii şi acum ne respectăm mult, nu există niciodată reproşuri sau certuri, suntem mulţumiţi când ştim că suntem bine oriunde am fi, oricât de departe unul de celălalt, ne întâlnim ca o familie frumoasă să stăm la masă împreună sau să facem vacanţe împreună …familia e pe primul loc. Am crescut cu ei, am trăit cu ei, voi trăi oriunde aş fi în lume cu ei în suflet şi bineînţeles fiecare începe, am început să o luăm pe drumul nostru, să ne separăm cu familia lui, dar, da, am o familie foarte frumoasă.

Reporter: Cine sunt oamenii cei mai importanţi în viaţa ta? De ce?

Marian Başa: Oamenii cei mai importanţi din viaţa mea sunt oamenii care au crezut în mine şi au investit timp şi bani fără să aştepte nimic.Tocmai de aceea istoria mea şi a acestui timp nu-mi aparţine doar mie pentru că foarte mulţi oameni au investit în talentul meu, m-au influenţat să aleg drumurile bune, au ştiut cum să îmi impună anumite lucruri, decizii pe care trebuia să le iau pentru ca viitorul meu să fie frumos şi să mă bucur de viaţă. Iar aceşti oameni sunt profesorii care m-au învăţat, familia care a fost alături de mine, televiziunile care întotdeauna mi-au făcut cunoscută povestea şi m-au ajutat foarte mult ca eu să pot să continui şi să-mi trăiesc visul şi…sunt foarte mulţi. Tocmai de aceea îi apreciez şi nu o să îi uit niciodată.

Reporter: Ce ai pierdut şi ce ai câştigat făcând artă?

Marian Başa: Nu am pierdut nimic pentru că atunci când nu ai nimic de pierdut nu ai ce pierde. Când eram mic am dorit să mă fac doctor să înţeleg de ce eu sunt diferit, să caut o rezolvare la problema mea dar când toţi doctorii din lume mi-au spus “nu avem ce să facem pentru tine” am început să urăsc doctorii ….a fost complicat ce am simţit…Dar atunci am renunţat la ideea de doctor şi m-am înclinat spre artă.

Reporter: Cum ai construit, având multe împotrivă, o viaţă şi o carieră exemplare?

Marian Başa: La fel nu este meritul meu, copil eu îmi doream alte lucruri. Voiam să mă joc. Dar pentru oamenii care au crezut în mine şi oamenii care m-au ajutat, mie mi-era ruşine de ei, şi atunci ca să nu-i dezamăgesc, că voiam sau nu voiam, eu stăteam şi învăţam. Nu am fost copil de nota 10, cel puţin până în clasa a-8-a eram mediu, învăţam doar cât să nu-i supăr pe acei profesori. Reţineam foarte repede din clasă şi atunci acasă doar îmi făceam temele. Am trăit o viaţă normală ca un copil normal şi toate greşelile pe care le-am făcut au fost greşeli normale de copii, mama nu a putut să stea niciodată lângă noi să ne bată la cap “ţi-ai făcut temele”, eram trei, mama lucra toată ziua, venea de la muncă, avea şi acasă muncă, spăla haine, fă mâncare şi toate şi atunci, din această ruşine pentru profesori, am învăţat. Cu timpul, când am crescut şi am început să descopăr lumea, am fost eu interesat şi am început să învăţ ce-mi place, neobligat, şi lucrul ăsta m-a ajutat să mă dezvolt pe partea care îmi place pentru că nici eu nu pot să cunosc toate domeniile.

De exemplu matematica, nu am înţeles-o, dacă îmi daţi o ecuaţie nu ştiu să v-o fac. Dar mi-a plăcut pe partea de istorie, mi-a plăcut pe partea de arte, mi-au plăcut chimia şi fizica, sora cea mică a studiat chimia alimentară şi tocmai de aceea acum gătesc molecular şi totul chimic, fizic, ce se întâmplă cu mâncarea, nu era domeniul meu dar mi-a plăcut să studiez, să citesc cărţile surorii, să inţeleg ce se întâmplă în lumea asta cu chimic şi fizic, cine suntem noi şi cum…. Şi când studiezi de plăcere nu trebuie să repeţi de 5 ori o carte, o citeşti o dată şi reţii ce te interesează şi atunci prin mici secrete poţi să faci viaţa mai colorată şi mai frumoasă.

Reporter: Unde şi cum te vezi peste 10 ani?

Marian Başa: Aici la fel sunt dorinţe, dorinţe şi aştept acele zile în care chiar să spun asta mi-am dorit. Eu întotdeauna am dorit să fac multe, nu am reuşit să le fac pe toate dar sunt într-o sută de gânduri şi dacă am reuşit să fac unul pentru mine nu a fost timp pierdut. Acum la fel am cunoscut o doamnă din Germania care nu are mâini şi e instructor pentru persoane cu dizabilităţi care vor să-şi ia permisul de condus maşina cu picioarele. E unul din proiectele de viitorul apropiat, îmi doresc să conduc maşina cu picioarele, abilităţile pe care le am cred că nu foarte mulţi oameni din lume care conduc maşina cu picioarele le au şi atunci presupun ca nu va fi dificil să fac şi acest lucru.

Pe parte motivaţională, pe viitor, în 10 ani de zile, îmi doresc să fac un film motivaţional cu povestea mea reală, de când eram mic, şi cum am reuşit şi unde sunt eu acum, pentru că televiziunile mi-au monitorizat paşii importanţi pe care i-am făcut în viaţă dar niciodată nu au avut totul, am păstrat secret anumite lucruri care mă fac magic (zâmbeşte). În acest film motivaţional vreau să dezvălui absolut totul ca să pot să ajut şi alţi oameni care nu îşi pot folosi mâinile sau alţi oameni care nu-şi pot folosi alte părţi ale corpului. Prin acest film eu pot să le demonstrez că nu ai nevoie doar de corpul tău pentru a trăi singur, pentru a te descurca singur. Eu când mă mut într-un loc nou, prima oară arunc o privire 360 de grade şi îmi dau seama că acel obiect mă poate ajuta să-mi iau haina, acel obiect mă poate ajuta să îmi ridic pantalonii, acel obiect mă poate ajuta să… şi toate lucrurile din jurul meu mă pot ajuta.

Sunt de foarte mulţi ani plecat şi locuiesc singur. Vorbesc serios, pot să călătoresc doar cu un rucsac foarte mic, bine sunt şi mic de statură şi nu am nevoie de haine foarte groase, locuiesc în locuri calde şi cu un rucsac foarte mic pot să călătoresc oriunde în lume, nu am nevoie de absolut tot. Mă uit la alţi turişti care călătoresc, spui că şi-au luat casa cu ei! Nu, dacă eşti inteligent şi ştii cum să foloseşti lucrurile pe care ţi le oferă natura, lucrurile pe care ţi le oferă locurile pe unde călătoreşti, poţi să trăieşti foarte liniştit şi să nu-ţi lipsească nimic, să nu te chinui, doar să ştii ce vrei şi să ştii ce ai nevoie.

Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?

Marian Başa: România este interesantă. Să vă spun de ce. Am înţeles de mult în ce ţară trăim, este opţiunea mea, opţiunea oricui de a trăi aici sau nu. Am fost ajutat, eu am crescut aici, cu toată viaţa grea pe care am avut-o, aici mi-am făcut-o, dacă eram în altă ţară şi primeam de la stat ajutoare, oameni care să fie în jurul meu să facă totul pentru mine, să mă hranească, să mă ducă la baie, eu nu eram cine sunt acum, eram o persoană întreţinută şi sunt conştient că viaţa grea pe care am dus-o aici m-a dezvoltat pe mine ca om ca să pot să mă descurc singur, să pot să-mi dezvolt abilităţile. Dar eu am fost şi norocos pentru că mulţi oameni au investit financiar în mine. În alte ţări nu ai nevoie de oameni, te ajută statul. Pentru mine ceva special este spiritul României! Oamenii …toţi spun că, oh, românii sunt răi, că românii nu se ajută! Nu e adevărat! Românii chiar sunt frumoşi! Nu vorbesc de toţi dar dacă tu eşti frumos fără să vrei atragi oameni frumoşi! Totul depinde de noi! România e cine suntem noi! Noi suntem România, noi putem să-i schimbăm lucrurile, noi putem să fim fericiţi cu ce avem sau ce nu avem! Unii au nasul mai mare şi nu sunt fericiţi, hai te rog! Totul depinde de mintea noastră, dacă noi nu suntem fericiţi cu ce avem şi vrem mai mult atunci trebuie să muncim.

Toţi aşteptăm, nu face nimic statul pentru noi, dar noi ce facem pentru stat…Sunt conştient că legile şi tot ce se întâmplă politic ne influenţează dar, nu ştiu, din punctul meu de vedere şi noi ar trebui să facem o schimbare pentru viitorul copiilor nostri aici. Dacă vrem să avem o ţară frumoasă. România e foarte frumoasă geografic, istoric. Pentru mine România e cea mai frumoasă ţară! Am călătorit prin Europa, am văzut şi alte ţări frumoase cu puţine lucruri miraculoase, noi avem foarte multe … Eu nu pot să simt un Crăciun în altă parte cum e în România, mirosul, gustul, tot ce avem ca tradiţii nu trebuie să le pierdem. Eu pe viitor îmi doresc să mă întorc în România, mai am nişte proiecte dar îmi doresc să investesc în copiii din România proiecte de artă. România e o ţară minunată trebuie să ne bucurăm de ea, să fim mulţumiţi de ea şi să nu o pierdem, să ţinem aici, să ne întoarcem oricând putem aici. Mulţi am plecat că nu se poate trăi aici dar nici nu am făcut ceva special ca să trăim aici. Sper să nu se supere oamenii care muncesc pe afară şi … e greu dar nu e imposibil.

Reporter: Cum te-ai decis să pleci în Spania şi ce proiecte ai acolo?

Marian Başa: Nu ştiam absolut nimic despre Spania. Pur şi simplu am ales un punct pe hartă. Aveam un prieten foarte bun în Spania dar am stat doar câteva zile împreună. M-am decis să plec după ultima vară în Mamaia, unde desenam şi pictam pe stradă, nu mi se mai părea nimic special, doar distracţii, cum e sezonul la mare şi mi-am dat seama că nu să pun bani deoparte e important ci că e mult mai important să investesc în trăirile mele, pentru că prin trăiri eu creez artă şi atunci dacă mă chinui doar să adun, să muncesc, să adun, să muncesc, să adun, iar eu nu mai am trăiri eu nu pot să mai fac artă, eu nu mai am acel spirit pentru că toate nebuniile pe care le fac şi pe unde mă duc sunt poveşti frumoase pe care eu le transpun în arta mea. Nu vreau să fiu milionar, vreau să las aici o viaţă frumoasă prin artă şi oamenii peste ani să vadă pas cu pas pe unde a fost Marian Başa, ce a trăit, ce a construit şi ce a pictat în acele experienţe.

Reporter: Ce expoziţii ai avut, ce expoziţii pregăteşti?

Marian Başa: În ţară am avut multe expoziţii de grup, expoziţii personale dar erau doar copilării, acum lucrez pentru o expoziţie într-o galerie din Barcelona iar ce pregătesc mai special încă e secret! O să fie la anul în 15 ianuarie, o să fie ceva wow! Ceva nou, 100% românesc, pe care vreau prima oara să-l prezint în România şi apoi să-l prezint în Barcelona.

Reporter: Care a fost primul tablou pe care l-ai vândut? Care a fost tabloul vândut cel mai bine?

Marian Başa: Nu pot să-mi aduc aminte primul tablou având în vedere că am început să vând cărţi poştale de când aveam 10 ani, apoi mai făceam un desen şi cineva mi-l plătea. Apoi am început să am proiecte cu oameni importanţi prin gesturi de caritate unde eu donam tabloul şi se vindea cu preţuri foarte mari, mii de euro, dar eu nu luam acei bani pentru că eu donam pentru diferite cauze nobile iar tablourile mele acum, în jur de 5000 de euro un tablou normal. Depinde acum şi cât timp lucrezi la un tablou, nu poţi să lucrezi o lună de zile şi să-l vând cu 500 de euro pentru că eu investesc timp, materialele sunt scumpe, atelierul este scump şi atunci …am preţuri pentru toată lumea dar pentru unele lucruri nu există preţ. Din expoziţia din ianuarie, pentru că o fac chiar din suflet, nu pot să vând aşa ceva, nu vreau să vând, sunt părţi din sufletul meu, pentru o persoană specială şi atunci nu au valoare financiară, cu toate că lumea spune că orice se poate cumpăra.

Reporter:Ce spune mama ta acum când o ajuţi şi cu bani şi ai atâta notorietate, faimă?

Marian Başa: Mama se amuză pentru că sunt plecat de mulţi ani din Galaţi, foarte mulţi foşti colegi de-ai ei de muncă nu ştiau că eu sunt copilul ei, ştiau că are un băiat cu handicap dar nu ştiau că am crescut şi că sunt eu. Da, în Galaţi şi în România am văzut că toată lumea mă recunoaşte pe stradă, toată lumea mă apreciază, mă felicită pentru motivarea pe care le-am dat-o prin diferite arte, că e gastronomie, că sunt arte plastice. Şi nu mi-am dorit faimă, mi-am dorit doar o viaţă frumoasă dar când am înţeles că viaţa mea atât de simplă cu dificultăţi poate fi exemplu de motivare pentru alţii am valorificat acest lucru şi am studiat, am făcut cursuri de public speaking, am ţinut conferinţe motivaţionale şi am înţeles că oamenilor le este foarte greu să fie mulţumiţi cu ce au. Şi atunci când vin eu şi nu am mâini şi le dau două palme cu piciorul, eh, pe unii îi mai trezesc.

Problema e că lucrul ăsta durează doar 10 minute! Ce facem, cum putem să-i motivăm ca într-adevar să le schimbăm viaţa. Să avem mai mulţi oameni care să dea exemplu, să descoperim talente în care să investim şi să adunăm cât mai mulţi oameni că aşa avem mai multă forţă. Asta e singura reţetă reală pentru că omul a vazut astăzi, l- am motivat astăzi, dar el mâine se întoarce la acelaşi loc de muncă, mâine are aceeaşi viaţă şi iar are aceleaşi probleme şi iar aceleaşi nemulţumiri şi din când în când se mai uită la filmuleţul meu pe youtube şi mai plânge puţin şi iar se întoarce la aceeaşi viaţă. Nu! Reţeta e în noi, cine suntem noi! Ai văzut că se poate, ce faci tu pentru tine să poţi şi tu! Dacă trăieşti în aceeaşi monotonie şi nu faci nimic atunci degeaba pierzi timpul uitându-te la un filmuleţ motivaţional. Noi trebuie să schimbăm în viaţa noastră, în mintea noastră. Totul e în mintea noastră, noi suntem cine vrem noi să fim indiferent de ce avem, de ce ne influenţează viaţa. Dacă eşti mulţumit cu tine şi ştii cine eşti cu adevărat şi ce poţi să faci şi nu vrei mai mult, atunci totul e uşor. Dacă vrei mult şi nu faci nimic niciodată nu ai să ai şi ai să fii frustrat toată viaţa că “nu am avut şansă”. Nu, şansa ţi-o faci tu cu mâna ta.

Reporter: Anul ăsta se fac 30 de ani de la revoluţia din 1989. Tu faci parte din prima generaţie de români care a crescut şi s-a format în libertate. Ce au însemnat aceşti 30 de ani pentru tine şi cum percepi libertatea de care ai avut parte?

Marian Başa: Eu când eram mic nu am ştiut ce culoare are o portocală, nu ştiam ce culoare are o banană, eu am prins 6 ani din comunism şi ştiu viaţa grea pe care o duceau părinţii mei, restricţiile comunismului, lipsa de libertate de exprimare. Din punctul meu de vedere a fost o perioadă în care noi puteam să facem foarte multe doar că noi nu suntem singuri în această lume. E foarte dificil să gândesc ce am fi putut face şi de ce s-a ajuns aici, nu e voia noastra, alţii mari stau în spate care ne dirijeaza cum vor ei. Nu ştiu, e foarte complicat şi mă uit, nu vorbesc doar de România, sunt foarte multe ţări care sunt foarte stabile financiar, nu fac ce vor ele, totul e mult mai mare. Şi atunci să ne bucurăm de viaţă, de locurile în care trăim, să apreciem şi să respectăm locul. Dacă îl mai şi distrugem noi atunci nu mai lăsăm nimic copiilor noştri.