Connect with us

Știri

Mersul trenurilor pe ruta București-Constanța- curse anulate din cauza vremii

Din cauza vremii nefavorabile mersul trenurilor suferă modificări. Mai multe curse feroviare pe ruta București-Constanța anulate de CFR Călători. Mersul trenurilor pe perioada următoare se desfășoară în condiții de iarnă.

Curse feroviare pe ruta București-Constanța anulate din cauza vremii

”Comandamentul de iarnă CFR Călători instituit pe raza Sucursalelor din Sudul și Eestul țării și echipele feroviare din unități (revizii, depouri, etc) sunt pregătite pentru intervenție în vederea asigurării condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. De pe ruta Medgidia-Tulcea au fost retrase automotoarele și introduse locomotive diesel cu vagoane și pluguri întărite.

De asemenea, ne-am organizat cu locomotive diesel și în alte locații feroviare, în situația în care circulația cu automotoare va fi dificilă. Depozitele de combustibil sunt asigurate cu combustibilul necesar iar stațiile de preîncălzit vagoane funcționează la parametri normali. Au fost pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă. În situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încalzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane.

CFR Călători și CFR Infrastructură colaborează operativ şi centralizat astfel încât personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs si cel din gări să poată lua împreună cele mai potrivite măsuri pentru prevenirea situaţiilor neplăcute pentru pasageri. Personalul feroviar este la dispoziţia pasagerilor oferindu-le asistenţă în gări şi la bordul trenurilor.

Măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă și menținerea legăturilor feroviare între localitățile mari.

Citește și: Prognoza meteo pentru 6, 7 și 8 ianuarie: Ger și cod portocaliu de viscol

Cu toate că pentru data de 6 ianuarie a.c. s-a luat decizia anulării unor trenuri pe ruta București – Constanța și retur, legătura feroviară este menținută cu celelalte trenuri rămase în graficul de circulație. Mai multe trenuri Regio vor fi anulate în data de 6 ianuarie.”, anunță CFR Călători.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top