Connect with us
Metrou în Timișoara. Primarul orașului din Banat a anunțat că este determinat să aducă metroul în orașul pe care îl conduce.

Știri

Metrou în Timișoara – premieră pentru provincie

Metrou în Timișoara. Primarul orașului din Banat a anunțat că este determinat să aducă metroul în orașul pe care îl conduce. Continua expansiune economică și teritorială în care se află Timișoara, aduce în prim-plan posibilitatea construirii unei linii de metrou.

Metrou în Timișoara – Linia ar urma să lege aeroportul de gară

Edilul orașului din vestul țării a prezentat pe larg contextul în care metroul ar putea circula pe sub străzile Timișoarei, în viitorul apropiat.

„Dacă ecartul între șine este identic între mijlocele de transport supra terane și cele subterane, nu este niciun motiv să nu construim metrou. Dar nu o rețea complexă. Pentru că la mărimea de acum a Timișoarei nu se justifică. Traseul ar urma să cuprindă trei stații. Una la Gara de Nord care se dezvoltă excepțional în această perioadă, un la Grădina Zoologică și ultima la aeroportul Traian Vuia.”, a comentat Nicolae Robu.

Același primar timișorean a explicat necesitatea de viitor a existenței unui metrou în detrimentul unei linii la suprafață. „Consider că este mult mai logic să investim acum într-o linie de metrou pentru că ne va ajuta pe viitor. Aglomerarea urbană se va mări cu timpul și ne va prinde nepregătiți. Chiar dacă este mai costisitor, existența unui metrou acum, o să ne ajute să susținem ritmul traficului de peste 20-30 de ani.”, a conchis Robu.

Citește și: Metrorex amână inaugurarea stațiilor de metrou Străuleşti şi Laminorului pentru 2017

Timșoara nu este singurul oraș din provincie care și-a anunțat intenția de a construi o linie de metrou. Primăria Cluj-Napoca a avut o inițiativă similară, însă, până la această oră nu s-a luat nicio măsură în acest sens.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top