Mihnea Motoc (MApN): România își întărește apărarea în fața prezenței crescute a rușilor în Marea Neagră

2 min de citit
Mihnea Motoc (MApN): România își întărește apărarea în fața prezenței crescute a rușilor în Marea Neagră

Mihnea Motoc, ministrul Apărării, a declarat într-un interviu acordat Associated Press că România își va întări sistemul de apărare ăn fața prezenței miltare crescute a rușilor în bazinul Mării Negre.

Motoc a anunţat că România va începe să cheltuie de la 1 ianuarie 2017 un procent de 2% din PIB pentru domeniul Apărării.

NATO a cerut aliaţilor să aloce cel puţin 2% din PIB pentru domeniul Apărării, având în vedere că 75% din bugetul blocului militar occidental este susţinut de Statele Unite, scrie news.ro.

De asemenea, social-democraţii au promis că vor respecta acordurile internaţionale semnate de România.

Mihnea Motoc a precizat că prezenţa militară a ruşilor ”s-a întărit considerabil în ultimii ani” în bazinul Mării Negre.

Citește și: Rusia și-a mobilizat navele de război în Marea Neagră, lângă Crimeea

Mihnea Motoc: Nu cred că ai putea rămâne indiferent la așa ceva

”Nu cred că ai putea să rămâi indiferent la aşa ceva. Ideea noastră este să nu intrăm într-o cursă a înarmării cu ei”, a declarat ministrul Apărării.

Demnitarul român a precizat că relaţiie bilaterale cu Rusia au rămas la un nivel ”minimal” după anexarea peninsulei Crimeea. Însă, acesta şi-a exprimat speranţa că situaţia se va îmbunătăţi.

”Dar trebuie să fim realişti… în termen scurt, realităţile nu se vor schimba într-un mod decisiv”, a declarat Motoc.

În ciuda deteriorării relaţiilor bilaterale dintre Rusia şi Occident, alianţa a decis să deschidă anul trecut un sediu al NATO Force Integration Unit în Bucureşti.

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *