Connect with us
Mircea Geoană: "Această criză, în loc să ne întărească, ne poate slăbi."

Știri

Mircea Geoană: „Această criză, în loc să ne întărească, ne poate slăbi.”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre pandemia de coronavirus, despre cât de grea e situația și cum ar trebui gestionată. În ceea ce privește măsurile excepționale adoptate, ele ar trebui limitate treptat.

Mircea Geoană: „Această criză, în loc să ne întărească, ne poate slăbi.”  Riscurile de securitate tradiţionale rămân neschimbate

Mircea Geoană a avertizat că Rusia și China apelează la știrile false pentru a stârni tensiuni în rândul societăților democratice. China vine în ajutorul altor țări pentru a demonstra că sistemul ei funcționează mai bine decât altele și destabilizează, astfel, societatea.

În ciuda acestor fapte, Geoană sugerează oamenilor să se păstreze tari, lucizi. De altfel, cu toții trebuie să știe în ce fel vor să trăiască: într-o democrație, deși, uneori, ea pare lentă și nu destul de eficientă, sau sub influența unui regim autoritar. Fiecare stat trebuie să își apere sistemul de valori și să pună toate resursele în slujba cetățenilor.

Întrebat dacă Rusia s-ar putea folosi de criza coronavirusului pentru a-şi intensifica prezenţa militară în unele regiuni, secretarul general adjunct al NATO a spus că Alianţa Nord-Atlantică şi-a sporit nivelul de vigilenţă; încearcă din răsputeri ca această criză sanitară să nu devină și una de securitate. Cu toate acestea, nu exclude existența anumitor actori statali sau nestatali rău intenţionaţi care ar putea profita de situație.

Deşi acum toţi suntem axaţi pe modul în care putem lupta împotriva acestei pandemii, trebuie să fim conştienţi că riscurile de securitate tradiţionale nu vor dispărea şi trebuie să luptăm împotriva lor. Sper că liderii noştri să-şi dea seama că trebuie să investească în apărare, dar să asigure resursele adecvate şi pentru recuperarea economică şi să pună în valoare reţeaua de furnizare de material medical şi alimentar.”, a declarat secretarul general adjunct al NATO.

Totodată, Mircea Geoană speră că pandemia îi va determina pe aliaţii de pe ambele maluri ale Atlanticului să continue să rămână în contact. Acesta susține că pandemia va aduce schimbări și din punct de vedere geopolitic, fiind astfel nevoie de menținerea solidarității europene.

 

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top