Știri
Nelu Tătaru, despre pericolul din transportul în comun. Când se vor deschide mall-urile
Din 15 mai a început relaxarea restricțiilor, odată cu ridicarea stării de urgență și impunerea stării de alertă. Astfel, mai multe afaceri s-au redeschis, oamenii pot ieși din nou în parcuri și la plajă. În plus, deplasarea este liberă, fără necesitatea unei declarații care să ateste traseul parcurs, iar terasele și-au reluat și ele activitatea, dar cu respectarea unor reguli stricte. De la 15 iunie este așteptată o nouă etapă de relaxare, care ar prevede și deschiderea mall-urilor așteptată cu nerăbdare de români. Despre acest aspect a vorbi Nelu Tătaru, precum și despre riscurile pe care le implică transportul în comun.
Nelu Tătaru, despre pericolul din transportul în comun. Când se vor deschide mall-urile
Nelu Tătaru a declarat că ziua de 15 iunie, în care vor fi anunțate următoarele măsuri de relaxare, ar putea fi destinată și deschiderii mall-urilor. Astfel, dacă acest lucru se va întâmpla, reprezentanții vor fi anunțați încă de pe 10-11 iunie, pentru a se pregăti așa cum trebuie, pentru a ține cont de toate demersurile necesare pentru deschiderea magazinelor în siguranță. Institutul de Sănătate publică analizează măsurile ce vor fi adoptate.
„Am avut intâlnirea cu reprezentanții mall-urilor, în care am cerut o serie de măsuri pe care le preconizează. Noi, prin Institutul Național de Sănătate Publică, le vom analiza și vom da mesajul specialiștilor, urmând ca in jur de 10-11 iunie să le putem da un răspuns, ca să se poată pregăti, dacă în ziua de 15 iunie va fi ziua de relaxare privind deschiderea mall-urilor.”, a spus Nelu Tătaru.
În ceea ce privește mijloacele de transport în comun, Ministru Sănătății a atenționat că reprezintă o sursă de infectare dacă nu se ține cont de anumite măsuri. Astfel, dacă aparatele de aer condiționat nu sunt curățațe corespunzător, există riscul ca oamenii să contracte virusul.
„În măsura în care avem aglomerații populaționale deosebit de mari și nu avem aerisită acea camera, putem să ne gândim ca aeroflora care există acolo poate genera sau poate menține un virus. După fiecare zi, după fiecare tură, trebuie făcute dezinfecții ale mijloacelor de transport in comun.”, a afirmat Nelu Tătaru.
Tot de la 15 iunie, Marcel Vela a declarat că ar putea fi făcute modificări în ceea ce privește suspendarea zborurilor. Astfel, cursele regulate în și dinspre Marea Britanie ar putea fi reluate. În plus, și măsura privind izolarea la domiciliu ar putea fi reevaluată tot de la data respectivă.