Știri
Pesta porcină în Buzău, confirmată oficial duminică. Anunțul prefectului:
Autoritățile din Județul Buzău sunt în alertă după ce Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat, duminică dimineaţă, două focare de pestă porcină africană în două exploataţii de mici dimensiuni din localităţile Pătârlagele şi Pănătău.
Anunțul a fost făcut în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Buzău, prefectul Carmen Ichim.
O altă suspiciune de pestă porcină africană ar putea fi confirmată tot duminică la o exploataţie din Pătârlagele, aflată în vecinătatea focarului.
Prefectul susţine că „pesta porcină ar putea fi adusă din satul Frecăţei, judeţul Tulcea, de tatăl uneia dintre proprietarele porcilor infectaţi cu pestă porcină africană”.
„Oamenii sunt inconştienţi, este clar că pesta porcină a fost adusă din judeţul Tulcea, în condiţiile în care s-au luat toate măsurile de stopare a acestui virus”, a mai declarat prefectul Carmen Ichim.
Potrivit sursei citate, fiind vorba de focare la două exploataţii de mici dimensiuni, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău se va ocupa de aplicarea măsurilor legale.
Bulgaria a raportat primul focar de pestă porcină africană
Bulgaria a raportat vineri primul său focar de pestă porcină africană la şapte porci din curtea unei ferme aflate în apropierea graniţei cu România, au anunţat autorităţile bulgare, citate de Reuters.
Pesta porcină africană este o boală extrem de contagioasă care afectează porcii domestici şi mistreţii. Boala nu afectează şi nu se transmite la oameni.
Şapte animale infectate au fost găsite la o fermă din satul Tutrakantsi, situat în nord-estul Bulgariei, iar testele efectuate au confirmat prezenţa virusului, a anunţat Agenţia bulgară de Siguranţă Alimentară, adăugând că toţi cei 23 de porci din sat vor fi sacrificaţi, iar în jurul localităţii pe o rază de trei kilometri va fi instituită o zonă de carantină.
România, ţară vecină cu Bulgaria, a raportat, începând din luna iunie a acestui an, sute de cazuri de boală la porcii domestici, în timp ce China a anunţat în ultima lună cinci cazuri de pestă porcină africană.
Bulgaria a construit luna trecută un gard la frontiera cu România, în încercarea de a preveni trecerea mistreţilor care ar putea răspândi boala pe teritoriul său, precizează Reuters.
Citește și: Comandament de urgență al MAI cu privire la pesta porcină: „Au făcut măcel”
Cazurile cele mai frecvente de pestă porcină africană din România sunt la porcii crescuţi în gospodăriile ţărăneşti sau în exploataţii mici, precum şi în câteva exploataţii mari.
Săptămâna trecută a fost raportat un focar la cea mai mare fermă de reproducerea porcilor din România, unde 140.000 de animale urmează să fie sacrificate.
Citește și: Autoritățile, depășite de pesta porcină africană. Ce spune Petre Daea
Recent, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a anunţat că România şi Europa se confruntă cu cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial până în prezent.
„Din păcate, România şi Europa se confruntă în acest moment cu cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial, până în prezent. Pesta în sine defineşte cea mai gravă boală care afectează animalele.
Nu întâmplător, o a doua structură de alarmă provine din Bulgaria, de la frontiera cu Turcia unde deja evoluează pesta micilor rumegătoare. Şi omul ştim că, pe la 1300, a fost afectat de ciuma bubonică. Pesta defineşte apogeul negativ al bolii. PPA (Pesta Porcina Africană, nr.) este o boală virală, sistemică, extrem de gravă care în mod obişnuit evoluează cu morbiditate şi mortalitate de până la sută la sută. Are capacitate de difuzibilitate extrem de ridicată ceea ce face extinderea ei pe unităţi foarte mari de teritoriu într-un timp cât se poate de scurt”, a explicat miercuri preşedintele ANSVSA, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Acesta a spus că pesta porcină africană este activă, în prezent, în Ţările Baltice (Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Ungaria, România, Ucraina, Rusia, Moldova şi Italia), iar unele ţări au reuşit să închidă focarele după zeci de ani cu costuri extrem de mari.
Ultimele date ale ANSVSA arată că în acest moment, în România, sunt în evoluţie 781 de focare în 10 judeţe, fiind afectate 165 de localităţi. Dintre aceste focare, 11 sunt în exploataţii industriale, unul este într-un abator, iar un alt focar se află într-o exploataţie de tip A. De asemenea, sunt confirmate 40 de cazuri la mistreţ. Numărul porcilor ucişi până în prezent se ridică la 123.411.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.
vasy
2018-09-02T20:02:36+03:00 at 20:02
din cauza incompetentei dupa cum vad eu nu o sa gasiti nici o
rezolvare in privinta pestei porcine desi ar fi o singura varianta pt a se
gasii un vaccin care ar putea salva o gramada de animale inclusiv
porcii desi la care nimeni nu sa gindit sa incerce o planta care are
imunitate la diferite boli atit la oameni cit si la animale cum ar fi
Rostopasca care ar putea salva vieti multe desi nu se vrea sa se
produca un astfel de medicament din cauza autoritatilor corupte sau
nu vor sa stie de aceasta solutie salvatoare.