Connect with us
Klaus Iohannis a purtat o discuție telefonică cu vicepreședintele-ales al SUA. Mike Pence și-a exprimat dorința de consolida parteneriatul dintre cele două țări

Politic

Klaus Iohannis a fost sunat de vicepremierul-ales al SUA, Mike Pence

Președintele Klaus Iohannis a purtat o discuție telefonică cu vicepreședintele-ales al Statelor Unite, Mike Pence. În cadrul discuțiilor, oficialul american și-a exprimat dorința de consolida parteneriatul strategic dintre cele două state.

„Preşedintele Klaus Iohannis a fost sunat zilele trecute de către viitorul vicepreşedinte american Mike Pence. A fost o discuţie foarte bună în cadrul căreia preşedintele Iohannis a transmis felicitări noii administraţii Trump. Această convorbire subliniază încă o dată relaţia solidă cu noua administraţie americană, în contextul parteneriatului strategic cu SUA şi se înscrie în seria de contacte care au fost efectuate în ultima perioadă”, a afirmat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, pentru news.ro.

Potrivit acesteia, Mike Pence „a exprimat dorinţa noii administraţii pentru dezvoltarea parteneriatului strategic cu România„.

Acesta este primul contact între președintele român și administrația Trump, care își va intra în atribuții în ianuarie 2017. Iohannis afirma pe 29 noiembrie că nu încă nu avut o discuție cu președintele-ales al SUA. Totuși, MAE şi reprezentanţa României de la Washington au primit instrucţiuni să discute cu echipa de tranziţie a acestuia.

Mike Pence își dorește dezvoltarea parteneriatului strategic cu România

„Eu sunt convins că Parteneriatul Strategic va continua foarte bine. Dar, în afară de asta, da, şi MAE, şi reprezentanţa noastră de la Washington au primit instrucţiuni clare pentru a avea contacte cu echipa de tranziţia. Nu este niciun secret că România oricum are contacte multiple şi pot spune chiar foarte bune cu echipa republicană”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la sfârșitul lunii noiembrie.

Citește și: Rex Tillerson, CEO-ul ExxonMobil, nominalizat la funcția de secretar de stat în administrația Trump

Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Donald Trump pe 9 noiembrie, la o zi după alegerile prezidențiale din Statele Unite. În mesajul transmis, președintele României a subliniat „angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi de a continua să acţioneze, în calitate de aliat şi partener strategic de încredere al SUA, conştient de toate implicaţiile care decurg din această postură”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top