Connect with us
De ce a fost exclusă Diana Șoșoacă din partid. Senatoarea, conflicte cu mulți dintre membrii AUR

Politic

De ce a fost exclusă Diana Șoșoacă din partid. Senatoarea, conflicte cu mulți dintre membrii AUR

Senatoarea AUR, Diana Șoșoacă, a fost exclusă din partidul din care face parte, din motive indisciplinare. Celebra femeie din politică ar fi întrecut limita în ceea ce privește acuzațiile cu privire la vaccinul anti-covid-19, motiv pentru care colegii săi au decis să propună excluderea acesteia din formațiunea politică AUR. Propunerea a venit din partea lui Sorin Lavric, iar Biroul Național de Conducere a fost de acord.

Diana Șoșoacă nu mai are sprijinul AUR

Diana Șoșoacă a fost exclusă din celebrul partid AUR. Controversata senatoare a participat ieri la o ședință, unde a susținut un discurs abuziv, prin care a declarat, fără nicio dovadă, că prin vaccin „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român”, dar și că imunizarea duce la infertilitate.

În acel moment, colegii săi au cerut să-i fie tăiat microfonul acesteia, după care lucrurile s-au complicat. Celebra senatoare a început să țipe și să-și jigneacă mai mulți colegi, din cauza faptului că nu și-a terminat discursul. Membrii partidului AUR au cerut ca senatoarea să fie exclusă din partid. Propunerea excluderii din grupul parlamentar AUR a fost făcută de către Claudiu Tîrziu și Sorin Lavric.

Sorin Lavric a explicat pentru digi24 de cea recurs la agest gest, aducând argumente puternice. Astfel, parlamentarul a declarat că Diana Șoșoacă a refuzat, de-a lungul timpului, să acționeze în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR și mereu a fost contra celorlalți.

Mai mult, ea nu ar fi avut respect față de ceilalți membri ai partidului, cărora le-a adresat injurii groaznice. Mereu a avut o atitudine sfidătoare și superioară față de aceștia, chiar ieri iscând un scandal de zile mari. Ea nu ar fi ezitat niciodată să-i jignească pe cei din jur fără motiv și să se ia la ceartă cu toată lumea.

„Ne-a insultat, spunând că cine suntem noi să îi spunem ei ce să facă. Asta e structura ei, certăreață, virulentă. Ea, prin prisma profesiei, a fost învățată să meargă până în pânzele albe cu cearta, știind că oamenii cu bun simt cedează și așa am procedat și noi, am încercat să lăsăm de la noi. Dar astăzi ne-a insultat atât de mult, încât ne-am dat seama că nu se poate continua așa. A continua cu ea în AUR înseamnă a compromite formațiunea pe termen lung.”, a declarat Sorin Lavric.

Biroul Central, de acord cu excluderea ei

După ce a strâns grupul de senatori AUR, Sorin Lavric a discutat și cu Biroul Central, forul de conducere la nivel național. Astfel, s-a votat pentru excluderea Dianei Șoșoacă din partid, iar toți au fost de acord.

Biroul de Conducere confirmă cele întâmplate și declară că Șoșoacă își va exercita mandatul în afara AUR. Ea nu va mai participa la nicio ședință de acum. În plus, ea era președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat.

„Domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercită mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, precizează Biroul Național de Conducere.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top