Politic
Dragnea: Iohannis va primi împreună PSD și ALDE la consultări. Ce spune despre noul premier
Liderul social-democrat Liviu Dragnea a afirmat că președintele Klaus Iohannis a acceptat să primească împreună PSD și ALDE la consultările de la Cotroceni.
Informația a fost confirmată și de Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Președintelui. ”Domnul preşedinte a primit scrisoarea trimisă de PSD şi ALDE şi a fost de acord să îi primească la consultări împreună, mâine, de la ora 11”, a spus aceasta.
Liviu Dragnea, despre varianta Florin Georgescu premier: PSD și ALDE vor face Guvernul, nu presa
În ceea ce privește varianta vehiculată de o parte a presei, ca Florin Georgescu să fie propunerea de premier, Dragnea a spus că Guvernul îl va face alianța PSD-ALDE și nu presa.
„Eu am văzut foarte multe guverne, diferă în funcţie de televiziune, dar candidatul pentru prim-ministru va fi propus de PSD, susţinut de ALDE. Dacă preşedintele va accepta propunerea noastră, Guvernul va fi făcut de PSD-ALDE, nu de presă”, a spus Dragnea, întrebat dacă prim vice-guvernatorul BNR Florin Georgescu ar putea fi propus premier.
Președintele PSD a mai afirmat că își menține condiția ca noul șef al Executivului să fie membru al partidului său, „și nu de o zi, două”.
El a mai spus că îşi doreşte că noul Guvern să fie învestit în funcţie înainte de Crăciun, pentru ca bugetul să poată fi adoptat în prima jumătate a lunii ianuarie.
Citește și: Dragnea anunță miercuri pe cine propune ca prim-ministru
În ceea ce privește aleșii locali PSD care au reușit să intre în Parlament, cum ar fi Lia Olguța Vasilescu, Liviu Dragnea a spus că aceștia vor renunța la funcțiile lor pentru a rămâne în Legislativ.
„Ei nu au candidat ca să tragă lista, că nu a tras lista nimeni dintr-un judeţ. Din moment ce au mers în campanie şi au vorbit cu oamenii şi le-au spus oamenilor să aibă încredere în ei, atunci vor rămâne aici în Parlament”, a afirmat fostul vicepremier.
Pe de altă parte, conform unor surse citate de presa centrală, Liviu Dragnea ar urma să fie președinte la Camera Deputaților, iar Călin Popescu Tăriceanu, la Senat.