Connect with us
Emil Constantinescu, operat de urgență. Care este starea fostului președinte

Politic

Emil Constantinescu, operat de urgență. Care este starea fostului președinte

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a fost operat de urgență în cursul zile de ieri, 7 iulie, după ce a suferit un accident casnic, în urma căruia și-a fracturat glezna și clavicula. Acesta este acum acasă, unde se află sub supravegherea medicilor în următoarea perioadă, pentru ca aceștia să se asigure că lucrurile decurg bine după intervenția chirugicală.

Emil Constantinescu, operat de urgență. Care este starea fostului președinte

Fostul președinte al României din perioada 1996-2000, Emil Constantinescu, a ajuns de urgență la spital după ce a alunecat pe o podea proaspăt spalată, cu urme de detergent. În urma accidentului casnic, acesta și-a rupt clavicula și glezna, iar medicii au decis să-l opereze imediat, conform unui comunicat de presă.

Fostul președinte, în vârstă de 80 de ani, fost operat la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”, iar intervenția a decurs bine. Cu toate acestea, va avea nevoie de recuperare medicală la domiciliu pentru o perioadă de o lună şi jumătate.Conform comunicatului de presă, acesta le-a mulțumit tuturor cadrelor medicale pentru ceea ce au făcut pentru el și le-a transmis toată aprecierea lui.

„Preşedintele Constantinescu transmite toată aprecierea sa şi cele mai călduroase mulţumiri echipei de medici, asistente şi infirmiere din Secţia Ortopedie, condusă de doctorul Marius Stănescu. Mulţumiri doamnei prof. dr. Mariana Jinga, director medical al spitalului şi şef al Clinicii de Medicină Internă. Preşedintele Constantinescu mulţumeşte, de asemenea, Serviciului de Protecţie şi Pază, pentru sprijinul acordat.”, se arată într comunicat.

A mai avut și alte probleme de sănătate

Fostul președinte Emil Constantinescu a mai suferit în octombrie 2005 o operație pe colon realizată la Institutul Clinic Fundeni, când a fost operat de profesorul Irinel Popescu. Atunci i-a fost extirpată o porțiune de aproximativ 30-35 de centimetri din colon, fără ca tranzitul intestinal să fie afectat.

Emil Constantinescu a fost președinte al României un mandat, între anii 1996 și 2000. Din anul 1966, acesta este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

De altfel, a scris 12 cărți și a efectuat peste 60 de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară, precum și din străinătate. Emil Constantinescu este membru de onoare și membru ales al Societăților geologice și mineralogice din Germania, Marea Britanie, Grecia, SUA, Japonia, precum și al Societății de Geografie din Franța și al Societății National Geographic din SUA.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top