Proteste ianuarie 2018: Protestatari din Sibiu, Timișoara sau Suceava au venit cu trenul la București

Ultimul update: sâmbătă 20 ianuarie 2018 19:15 Data publicării: sâmbătă 20 ianuarie 2018 19:06
Autor , în Politic

Proteste ianuarie 2018. Zeci de protestatari au venit, în ultimele ore, din Constanța, Timișoara, Sibiu sau Cluj. Ei au fost așteptați în Gara de Nord de alți proteststari, inclusiv unii membri ai galeriilor de fotbal.

Mai mulți oameni au venit cu trenul din Timiș, Suceava, Bacău sau Constanța. Printre cei din Timișoara se aflau și suporteri ai echipei locale de fotbal.

Proteste ianuarie 2018 – Oamenii vor să participe la protestul anunțat la ora 18.00, în Piața Universității.

„În seara aceasta protestăm împotriva modificărilor legilor justiției care au fost aprobate de Parlament și împotriva modificărilor codurilor penale care au fost anunțate.

Nu uităm de codul fiscal sau de formularul 600, nici de criza economică în care coaliția de la guvernare a dus țara (puterea de cumpărare a scăzut dramatic din cauza inflației, cursul EURRON se află la maxim istoric, peste 4.66, iar datoria externă a României a crescut cu 1.3 miliarde EUR în primele 10 luni ale lui 2017).

Și nu uităm de disprețul pentru democrație și transparență al PSD-ALDE-UDMR”, se arată în mesajul postat pe Facebook de comunitatea Coruptia Ucide.

Știri asemănătoare pe tema Proteste ianuarie 2018

VIOLENŢE între protestatari şi jandarmi. Protestatarii au demontat gardurile de protecţie

Proteste ianuarie 2018: Peste 3.000 de oameni protestează la Cluj; la Timişoara protestatarii au dus “caracatița corupției”

Proteste ianuarie 2018: Protestatari din Sibiu, Timișoara sau Suceava au venit cu trenul la București

Incidente la Pasajul Universității între jandarmi și protestatari

Incidente la Pasajul Universității între jandarmi și protestatari, unde mai mulți oameni forțează cordonul format de forțele de ordine pentru a ajunge la miting.

Proteste ianuarie 2018. Oamenii scandează „Dați-ne drumul” în Pasajul Universității. Este vorba despre câteva zeci de persoane care se află în pasaj și nu pot ajunge în piață din cauza blocajului format de cordonul de jandarmi.

Jandarmii aflați în pasaj spun că este vorba despre măsuri de ordine și permit urcarea spre piață pe la Teatrul Național, dar nu pe scările de la Universitate.

Sute de oameni protestează, la ora transmiterii știrii, în Piața Universității față de modificările aduse legilor justiției.

Jandarmeria Română a anunțat deja că a mobilizat echipe ale forțelor de ordine din mai multe județe pentru a asigura ordinea la miting.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii