Traian Băsescu a reacționat în scandalul înregistrărilor făcute publice de Sebastian Ghiță, prin intermediul televiziunii sale, România TV.
După ce o ultimă înregistrare prezintă o discuție a fostului președinte cu un interlocutor anonim, privind condamnarea lui Dan Voiculescu și mutarea judecătoarei Camelia Bogdan în locul lui Stan Mustață, Băsescu a făcut precizări pe pagina sa de Facebook.
Liderul PMP spună că înregistrările sunt reale, dar editate, și că nu a discutat cu Camelia Bogdan despre condamnarea lui Dan Voiculescu.
„Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:
1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;
2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;
3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;
4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;
5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);
6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI”, a scris Băsescu pe Facebook.
I: Şi aveţi înregistrări cu toţi?
Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?
I:Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?
B: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.
I:Probleme cu dosarul Voiculescu?
B: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
I: Sunteţi supărat pe ei.
B: Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!
Acest site foloseste cookies.
Read More