Categorii Știri

Raluca Turcan, despre rectificarea bugetară

Vicepremierul Raluca Turcan a vorbit pe pagina sa de Facebook despre rectificarea bugetară adoptată de Guvern şi despre sumele primite de ministere. De altfel, ea a precizat că după încetarea stării de urgență, Guvernul are în vedere lansarea celui de-al doilea pachet de măsuri pentru repornirea economiei afectată de pandemia de coronavirus.

Raluca Turcan, despre rectificarea bugetară

Vicepremierul României a anunțat că prin rectificarea bugetară, Guvernul s-a asigurat că toate măsurile eficiente ale Guvernului în lupta cu COVID-19 dispun de fondurile necesare.

„Am suplimentat în mod special bugetele Ministerelor Sănătății și Muncii și am alocat bani pentru măsurile de încurajare a mediului de afaceri. De asemenea, bugetul destinat investițiilor va permite continuarea lucrărilor de infrastructură demarate”, scrie Raluca Turcan.

Principala prevedere a rectificării bugetare a prevăzut suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu 3,8 miliarde de lei. Acești bani vor merge către programele de sănătate, cumpărarea în regim de urgență a echipamentelor și materialelor sanitare, precum și pentru suplimentarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

De altfel, bugetul Ministerului Muncii va fi suplimentat cu 8,1 miliarde de lei, ceea ce va favoriza plata șomajului tehnic, asigurările pentru șomaj și asigurările sociale de stat.

„Există deja 562 000 de cereri pentru șomaj tehnic deja depuse, iar la acestea se adaugă alte 74 000 solicitări similare ale persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau a altor profesioniști.”, a scris Turcan.

Bugetul Ministerului Finanțelor Publice va fi suplimentat cu 200 milioane de lei, pentru susținerea schemei de ajutor de stat pentru IMM-uri, în timp ce în Fondul de rezervă al Guvernului vor ajunge 3 miliarde de lei.

Proiectele de investiții derulate prin PNDL se vor derula în continuare, Ministerului Lucrărilor Publice primind un miliard de lei în acest sens.

Și către MAI vor ajunge resurse în vederea aplicării măsurilor de combatere a epidemiei, respectiv 586,2 milioane de lei.

În ceea ce privește acoperirea cheltuielilor transportului în țară al cetățenilor români aflați în carantină pe teritoriul altor state, Ministerul Afacerilor Externe va fi suplimentat cu 6,5 milioane de lei.

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More