Connect with us
Răsturnare de situație în cazul crimei din Baia Mare. Cine a intrat pe lista suspecților și ce a cerut primarul Cherecheș

Știri

Răsturnare de situație în cazul crimei din Baia Mare. Cine a intrat pe lista suspecților și ce a cerut primarul Cherecheș

Crima din Baia Mare rămâne în continuare nerezolvată. O fetiță de cinci ani a fost violată și ucisă, dar autoritățile nu au reușit nici acum să găsească vinovatul, deși tragedia s-a petrecut pe 30 aprilie.

După ce a oferit o recompensă pentru cei care pot da informații despre criminal, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a solicitat acum intervenția Corpului de Control al ministerului de Interne.

Edilul se teme ca nu cumva probele prelevate să fi fost viciate, lucru care să compromită grav ancheta.

„Aș vrea foarte mult că ministrul de Interne să își pună în mișcare Corpul de Control și să se verifice modul în care s-a desfășurat până acum această anchetă, să se verifice modul în care s-au prelevat probe. Concret, cele 50 de probe ADN, modul cum au fost ele gestionate din punct de vedere tehnic.

Să se verifice dacă aceste probe ADN n-au fost viciate într-un mod iremediabil, astfel încât ancheta să fie complet prejudiciată. știm că au fost prelevate peste 50 de probe. Am văzut modul în care s-au pus așa pe tapet și devin aceste probe un fel de element de spectacol.

Cred că lucrurile trebuie să fie mult mai riguroase în cadrul acestei anchete și aș vrea foarte mult să ne asigure ministrul de interne prin Corpul de Control că fiecare pas care s-a făcut a fost făcut în conformitate cu prevederile legale și cu respectarea normelor de desfășurare a anchetelor. (…)

N-aș vrea să ajungem la concluzia că expertul sau laboratorul din București vor scoate în evidența că aceste probe nu pot fi relevante pentru că au fost viciate!” a declarat Cătălin Cherecheș.

Crima din Baia Mare: Tatăl fetei, pe lista suspecților

Între timp, procurorii care se ocupă de anchetă au ajuns la concluzia că fetița nu a fost răpită, ci a mers cu o persoană pe care o cunoștea.

În acest context, au fost duși la audieri tatăl fetei, alături de cei șase frați.

”Sunt audiate multe persoane, rude, cunoscuţi, inclusiv membri ai familei Esterei. Sunt şapte fraţi, ea a fost cea mai mică, iar tatăl este şi el audiat pentru că minorii nu pot fi audiaţi decât în prezenţa unui membru adult al familiei.

Trebuie să se stabilească împrejurările în care fetiţa a dispărut din faţa blocului, pentru că nu a fost răpită.

Era seara, credem că nu putea să meargă cu o persoană necunoscută, ci cu una în care avea încredere. Au venit şi rezultatele probelor ADN, au loc verificări. Intervalul orar la care s-a produs decesul este 21 -22”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru Mediafax.

Potrivit primarului Cătălin Cherecheș,  familia fetiței este  una destrămată, tatăl venind  acasă cu două zile înaintea crimei, după ce a lipsit de acasă circa doi ani.

Citește și: Ce recompensă a oferit primarul Cherecheș

Citește și: Un criminal în serie a fost prins după 40 de ani! Ce au descoperit polițiștii despre meseria lui

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top