Connect with us
Bilanț coronavirus 16 aprilie. Cea mai mare creștere din ultima perioadă, în România

Sanatate

Bilanț coronavirus 16 aprilie. Cea mai mare creștere din ultima perioadă, în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat cea mai mare creștere de la o zi la alta din ultima perioadă, în România. Bilanțul din 16 aprilie indică 491 de noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus în ultimele 24 de ore. Astfel bilanțul total urcă la 7707. Până acum au murit 387 de oameni. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.357 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 387 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

Bilanț coronavirus 16 aprilie. Cea mai mare creștere din ultima perioadă, în România

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 491 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Nr. crt. Județ
Număr de cazuri confirmate
1 Alba 141
2 Arad 339
3 Argeș 67
4 Bacău 94
5 Bihor 219
6 Bistrița-Năsăud 93
7 Botoșani 290
8 Brașov 286
9 Brăila 16
10 Buzău 14
11 Caraș-Severin 58
12 Călărași 41
13 Cluj 215
14 Constanța 168
15 Covasna 123
16 Dâmbovița 31
17 Dolj 55
18 Galați 240
19 Giurgiu 80
20 Gorj 10
21 Harghita 9
22 Hunedoara 333
23 Ialomița 114
24 Iași 130
25 Ilfov 154
26 Maramureș 55
27 Mehedinți 28
28 Mureș 250
29 Neamț 348
30 Olt 13
31 Prahova 48
32 Satu Mare 41
33 Sălaj 19
34 Sibiu 125
35 Suceava 1.91
36 Teleorman 76
37 Timiș 341
38 Tulcea 24
39 Vaslui 54
40 Vâlcea 15
41 Vrancea 174
42 Mun. București 866
TOTAL 7.707

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 447 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.917 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 417 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.171 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.062.175 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 718 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 55 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 15 aprilie 2020, au fost raportate 827 180 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sanatate

To Top