Connect with us
Bisericile rămân închise. Anunțul ingenios al unui preot, pe Facebook: ”Inaugurăm muzeul!”

Social

Bisericile rămân închise. Anunțul ingenios al unui preot, pe Facebook: ”Inaugurăm muzeul!”

Din păcate pentru toți creștinii bisericile rămân închise și după data de 15 mai. Se vor deschide atunci cabinetele stomatologice, saloanele de înfrumusețare și muzeele. Vestea a venit ca un trăsnet pentru credincioși, dar mai ales pentru preoți, care așteaptă cu sufletul la gură momentul în care își vor putea primi din nou enoriașii. Un preot revoltat a postat un mesaj uluitor pe Facebook, care a stârnit multe controverse.

Bisericile rămân închise. Anunțul ingenios al unui preot, pe Facebook: ”Inaugurăm muzeul!”

Preotul Alin Cristian a postat pe Facebook un mesaj ironic la adresa autorităților, dorind să tragă un semnal de alarmă asupra deciziei aberante de a deschise muzeele. Se pare că această decizie l-a intrigat foarte mult pe preot.

”Anunț – eveniment: De pe 15 mai inaugurăm Muzeul bisericesc „Sf. Vineri”!

Dintre exponate avem icoane de sec XX, obiecte de cult suflate cu aur și argint, două cruci emailate, mobilier de sec 21, sculptat în lemn de stejar, cu gravuri frumos executate de meșterii populari. De asemenea, câteva cărți de cult, ornamentate cu miniaturi și multe alte cărți vechi și prăfuite…

În altar avem Sf Graal chiar pe Sfânta Masă (Nu știu nici ăștia de la National Geographic, Discovery Science, History, că e la noi ascuns de sute de ani, din vremea năvălirilor barbare).

Muzeul mai conține câteva frumoase costume sacerdotale, din catifea, cu embleme creștine de sec. 1, 2,3;

Avem de, asemenea, un veșmânt al Sf. Parascheva, păstrat într-o raclă ferecată…

În altă raclă avem o pană de la un înger din cer care păzește muzeul nostru, ca semn al protecției și prezenței sale…

Dar cea mai prețioasă piesă din tezaurul muzeului nostru este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, veche de 2000 de ani, păstrată în Muzeul nostru după toată rânduiala…

La deschidere și-au anunțat prezența Împăratul Hristos fondatorul Muzeului bisericesc care a dăruit Bisericii Sale, Sfântul Acoperământ al rugăciunilor Născătoarei de Dumnezeu și Corala îngerilor.

Părinții muzeografi vor da citire Pomelnicului de ctitori, dar și ale tuturor vizitatorilor credincioși…

Prin urmare, vă așteptăm să ne vizitați, intrarea este liberă, de la 15.mai și fiind starea de alertă de la această dată, alertați-vă rudele, prietenii, cunoscuții că e mare păcat să nu veniți, să stați în casă, tocmai Duminica, când este deschis Muzeul nostru bisericesc…

PS: Biletele de intrare sunt garantate de Art. 29 din Constituția României*

*Art. 29 – Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”,a scris preotul pe Facebook.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

3 Comments

3 Comments

  1. Bicuti Eugenia

    2020-05-07T10:38:54+03:00 at 10:38

    Un numar reusit de umor involuntar……problema oficiala priveste strict lipsa de disciplina si responsabilitate fata de sanatatea „celuilalt”.Pandemia a facut diferenta intre credincios si doar ,enorias….Nu este nici un duplicat!

  2. Bicuti Eugenia

    2020-05-07T10:37:05+03:00 at 10:37

    Un numar reusit de umor involuntar……problema oficiala priveste strict lipsa de disciplina si responsabilitate fata de sanatatea „celuilalt”.Pandemia a facut diferenta intre credincios si doar ,enorias….

  3. LEONARDO DA VINCI

    2020-05-07T10:07:18+03:00 at 10:07

    MOR DE FOAME NETREBNICII DE POPI !!!!!!!!SA MEARGA PROSTIMEA SA L.E DEA PAPA LA PORCI !!!!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top